Ion Ștefăniță, candidatul Partidului Politic Mișcarea Respect Moldova, şi-a exercitat duminică, 5 noiembrie, dreptul de vot la alegerile locale generale.
„Cu drepturi depline de a alege și de a fi ales, de 28 de ori am mediat și am aplicat ștampila- votat, cu imnul Chișinăului în suflet”, a scris Ștefăniță pe Facebook, unde citează și câteva strofe din imnul Chișinăului.
Ștefăniță a ocupat anterior funcția de director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Acesta este candidatul partidului creat de fostul deputat al Partidului Democrat Eugeniu Nichiforciuc.
La acest scrutin vor fi aleși 898 de primari și 11.058 de consilieri locali, dintre care 9.972 sătești (comunali), orășenești, municipali și 1.086 raionali/municipali la Chișinău și Bălți.
Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 07:00 și vor fi închise la ora 21:00.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în acest scrutin au fost înregistrați 57.396 de candidați la funcția de primar și de consilier în consiliile locale din partea a 35 de partide politice și a unui bloc electoral, precum și 1.174 de candidați independenți.
Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. În turul II acest prag este de 1/5 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
Alegerile sunt declarate nule dacă în cadrul operațiunilor electorale au fost depistate încălcări ale Codului electoral, care au influențat rezultatele votării și atribuirea mandatelor.
Sursa video: Index, Telegram