Timp de 5 ani de când fraudarea datelor odometrului se consideră contravenție în Republica Moldova, poliția a întocmit doar 9 procese verbale pentru cei care au dat kilometrii înapoi. Cel puțin asta a comunicat Inspectoratul Național de Securitate Publică, pentru „Moldova gândește”.
Astfel, de la introducerea contravenției și până în prezent, oamenii legii au documentat 5 contravenții în anul 2021 și alte 4 în 2022. Și atât.
Din 2017, fraudarea datelor odometrelor în Republica Moldova este sancționată de Codul Contravențional. Pentru persoanele fizice, amenda variază de la 3.000 la 4.500 de lei, iar pentru persoanele juridice de la 4.500 la 7.500 de lei.
Într-un studiu din anul 2018, despre fraudarea odometrelor pe piața second-hand și ignoranța autorităților, al expertului Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Stanislav Ghilețchi, se menționează că în cadrul Uniunii Europene, fraudarea datelor odometrului este interzisă în 25 de țări. Dar sancțiunile pentru această faptă variază.
De exemplu, în Franța, infractorii riscă până la doi ani de închisoare, iar în Slovacia pot primi o amendă de 226 de euro. În România, fraudarea se sancționează penal, fiind calificată drept o înșelăciune, la fel și în Statele Unite.
În luna mai 2018, Parlamentul European a adoptat o inițiativă legislativă prin care s-a cerut o nouă legislație pentru combaterea fraudei cu contorul de parcurs. Eurodeputații au declarat că aceste fraude constituie o problemă gravă și răspândită în întreaga Uniune Europeană, ce afectează milioane de persoane.
De la acel studiu s-au scurs cinci ani, dar lucrurile nu s-au urnit aproape deloc. Au fost câteva inițiative legislative, dar nu au fost votate. În continuare, datele despre odometru sunt înregistrate doar în timpul inspecțiilor tehnice anuale, însă nu există vreo autoritate care să certifice că informațiile sunt integre. Mai mult. În procesul de integrare europeană, țara noastră s-a angajat inclusiv să reformeze sistemul de inspectare auto, dar acest lucru nu a fost implementat, spune expertul.
„Este ca o întârziere, posibil că va reapărea în vizorul public”.
Sunt câteva entități în Republica Moldova, care ar putea să contribuie cu informații despre starea mijlocului de transport, introducându-le în pașaportul electronic. Cu cât mai multe date vor fi cunoscute despre vehicul, cu atât mai grea va fi fraudarea lor.
L-am întrebat ce crede despre soluția pașaportului electronic pe Sergiu Țurcanu, de la direcția înmatriculare a vehiculelor a ASP. Funcționarul ne-a comunicat despre o altă restanță a autorităților centrale.
„Urmează să fie creat în R. Moldova o entitate care să se ocupe cu omologarea vehiculelor, este o restanță. Măcar să recunoască certificatele de omologare eliberate în comunitatea europeană. Atunci, în interiorul acestei entități se poate de creat o secție care să certifice datele odometrului. E necesar să ne conectăm la bazele de date, îmi pun speranța că odată cu parcursul european al țării ne vom conecta și noi la aceste date și va fi mai complicat de fraudat datele și vândut un vehicul cu odometrul manipulat”.