La Centrul Comunitar pentru persoanele în etate și refugiați din Budești am cunoscut-o pe Galina Zaharova din Mariupol. Femeia ne-a povestit drama prin care a trecut în ultima perioadă. Astfel, după ce a rămas fără casă, care i-a fost făcută una cu pământul, în urma bombardamentelor, pensionara a făcut cale lungă prin mai multe țări, ca să ajungă într-un final în Republica Moldova, fiind mai aproape de baștina ei, acum în război.
„Împletesc, la psiholog merg, desenez. Mă detașez de stresul trăit.”
Galina Zaharova, la fel ca alți pensionari, frecventează Centrul comunitar de zi pentru persoanele în etate și refugiați din Budești. S-a născut și a trăit toată viața în Mariupol, cândva un oraș frumos, liniștit și prosper, astăzi, o ruină.
„Nu m-am așteptat. Era un oraș înfloritor. Ne împăcam. Nu m-am așteptat că ne vor distruge.”
Stăpânindu-și cu greu emoțiile, femeia ne-a povestit că nu s-a gândit că vreodată va fugi de teama rachetelor, una dintre care a ajuns în blocul în care locuia. A avut noroc că în momentul exploziei nu era acasă. Era plecată la fiica sa, la câteva cartiere distanță. A mers la ea ca să se asigure că este bine, întrucât fata și nepoata stăteau adăpostite într-un beci de câteva zile, zona fiind atacată intens. Când a revenit acasă, că a rămas șocată, e puțin spus.
„Când am ajuns acasă, am văzut că jumătate din blocul cu nouă etaje era la pământ. Totul era ars. Iată așa tristă poveste. Mulți vecini au ars, mulți au murit. Foarte trist. Tot au distrus. Apartamentul meu nu mai este. Nimic nu a rămas. Când am revenit stătea armata rusă. Am văzut litera Z. Prima dată am văzut așa ceva. M-am gândit că de la Zelenski. Mi-au zis că aștia sunt rușii”.
O desparte războiul de ce cei dragi. Fiica și nepoata au rămas în Mariupol, în casa buneilor, care la fel a fost bombardată.
„Nu au putut pleca din cauza câinelui. Nepoțica plângea. Câinele nu îl puteam să îl aducem. De fapt, câinele pe noi ne-a salvat.”
Drumul spre Moldova a fost lung, spune femeia.
„Prin Rusia, Georgia, am zburat în Europa. În Germania am fost, Praga, unde am foști colegi de clasă din Mariupol. - Cum v-au întâmpinat moldovenii? - Foarte bine. Aici e mai ușor. Sunt mulți ucraineni, ruși și vorbim în rusă.”
E greu să trăiești cu gândul că tot ce ai adunat toată viața a fost făcut scrum.
„Nimic nu a rămas. Eu am plecat în martie, îmbrăcată într-un palton. Asta fiica m-a îmbrăcat. Ghetele sunt bărbătești. Tot ce am pe mine este dăruit.”
Poporul ucrainean trăiește o dramă, spune femeia.
„Toți îmi spun să mă bucur că am rămas în viață. Stresul a fost foarte mare. Nu mă pot detașa până astăzi. Iată am încărunțit. Nici să vopsesc părul nu mai trebuie. Aștept să îmi văd fiica și nepoata.”
Chiar dacă va reveni cândva acasă, în Ucraina, viața în Mariupol nu va mai fi la fel, spune pensionara.
„Acolo multe clădiri au fost distruse. Acum au început a construi case noi. Construiesc peste cei decedați”.