Protest cu altercații la Varșovia. Fermierii polonezi, care au protestat astăzi din nou împotriva politicii agricole a UE și a importurilor din Ucraina, au incendiat steagul Uniunii Europene și un sicriu pe care scria „fermier ucis de Green Deal”. Unii manifestanți au aruncat cu petarde în poliție, iar presa locală relatează și despre ciocniri cu forțele de ordine.
Agricultorii s-au adunat de dimineață în fața cancelariei premierului Donald Tusk. Ei au aprins focuri, au fluturat steagul Poloniei și au purtat pancarte cu chipul prim-ministrului.
Presa străină scrie că unii fermieri au încercat să intre și cu tractoarele în centrul orașului, dar au fost opriți de poliție, în timp ce alții au ars un sicriu pe care scria „fermier ucis de Green Deal”, o referire la pachetul emblematic de politici de mediu al UE.
„Avem încă speranțe, dar protestăm de peste o lună și până acum nu există o soluție care să ne satisfacă. De fapt, nu ni se oferă nimic.”
„În acest moment, îngrijirea animalelor ne ține în viață pentru că dacă am depinde numai de cereale nu am supraviețui pe piață. Prețurile s-au înjumătățit în doi ani”.
„Până ei își vin în fire și vorbesc serios cu noi despre Ucraina și Europa, vom bloca granița și alte locuri. Nu ne vom da bătuți”.
Fermierii polonezi protestează încă de la începutul lunii trecute față de politicile UE privind clima și față de importurile agricole ucrainene, despre care spun că le amenință afacerile și mijloacele de trai. Donald Tusk anunțase recent că Polonia ar putea lua în considerare o închidere „temporară și dureroasă” a frontierei cu Ucraina pentru mărfuri, dar și că țara sa ar putea interzice importurile agricole din Rusia.
Astăzi ministrul ucrainean al Comerţului a declarat pentru Financial Times că Kievul este pregătit să accepte noi restricţii cu privire la importurile de produse agricole ucrainene, pentru a calma o dispută politică cu Polonia, dar că în paralel Uniunea Europeană trebuie să interzică exporturile de produse agricole ruseşti, care ajung în continuare în blocul comunitar prin Belarus şi ţările baltice. Oficialii ucraineni şi polonezi se vor întâlni din nou lunea următoare, în încercarea de a soluţiona disputa până la finele lunii.