Un fost medic psihiatru la Penitenciarul nr. 16- Pruncul este suspectat de trafic cu droguri. Îb acest sens, în baza unei informații precum că bărbatul de 30 de ani ar păstra și prelucra substanțe narcotice de tip marijuana în proporții deosebit de mari, polițiștii au descins cu percheziții la domiciliul acestuia.
Acolo oamenii legii au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de masă vegetală măcinată, cu miros specific, asemănătoare cu cânepa, păstrată în vase din sticlă (borcane) și în caserole din plastic.
Valoarea estimativă a drogurilor se ridică la 362 de mii de lei.
Bărbatul este cercetat pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.
În cazul în care va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Investigațiile continuă, timp în care medicul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.