Au pus la cale o „afacere” profitabilă, dar au dat „faliment”. Doi bărbați și o femeie din Basarabeasca au fost reținuți pentru organizarea migrației ilegale la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Percepeau taxe de peste 3.500 de dolari. Doi din ei, frate și soră, aveau rolul de organizatori în cadrul grupului infracțional.
Cele trei persoane au fost reținute de Procurorii PCCOCS, oficiul „Sud,” de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră din regiune, după ce ar fi facilitat transportarea ilegală în Moldova a unui bărbat din Ucraina.
Pentru serviciile ilegale prestate, aceștia ar fi primit 3.600 de dolari, în condițiile în care ucraineanul era apt de serviciu militar și nu ar fi putut traversa frontiera legal. Cei trei au vârste de 37, 42 și 56 de ani, iar doi dintre ei sunt investigați actualmente și într-un alt dosar penal similar. Totodată, doi din ei, frate și soră, au avut rol de organizatori în cadrul grupului infracțional, femeia fiind și pe post de șofer.
În cadrul perchezițiilor la domiciliile celor trei, au fost ridicate mai multe cartele telefonice, telefoane mobile care vor fi supuse cercetărilor. De asemenea, a fost ridicată și mașina cu care cei trei au comis infracțiunea.
Urmează ca procurorii PCCOCS ai oficiului „Sud” să cerceteze probele, în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.