A fost haos, astăzi, în autogări. Aproape toate cursele regulate din zece raioane au fost suspendate, anunță Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto. În acest fel, șoferii au protestat față de intenția guvernării de a schimba legislația ce vizează activitatea transportatorilor. Deși nu sunt la primul protest, ministrul Infrastructurii spune că nu le cunoaște revendicările și le cere șoferilor să revină la muncă.
Unul dintre cele mai afectate raioane a fost Florești, unde oamenii au așteptat un transport ore în șir.
„- Au spus să așteptăm.
- De cât timp așteptați?
- Deja am vreo oră de când aștept, dacă nu vreo oră jumătate, așteptăm, nu știu dacă va fi sau nu.
- Dar ce v-au spus, o să vină?
- Au zis că ei singuri nu știu, așteaptă”.
„- Nu merge, fac proteste.
- Dumneavoastră de unde sunteți?
- De aici, din Florești.
- Și unde trebuie să plecați?
- Eu am vrut să mă duc până la Râbnița, îmi trebuie, acolo am rude. Nu merge, au zis că trei zile încă o să se lămurească cu protestele astea. Dar ce cer ei, nu știu. Nu mă duc deja până nu o să meargă autocarele. Ce, să iau taxi, noi suntem pensionari, de unde atâția bani”.
„Nu-s, ce să facem, asta nu depinde de noi, depinde de cei de sus, că nu-ți bat capul deloc de lume. Au grijă de fundul lor ți de buzunarele lor, altceva nu-i interesează absolut nimic”.
„A venit văd că Florești-Chișinău, poate vom avea noroc și vom ajunge acasă”.
Pentru că au fost sistate cursele, la Florești, șoferii au profitat de ziua liberă de astăzi
„- Nu circulați?
- Nu circulăm, iată vedeți ce facem acum. Dacă este o zi liberă, măcar asta să facem.
- Dar spuneți vă rog de ce protestați și de ce nu ați ieșit pe cursă.
- Dacă protestează oamenii, înseamnă că ceva nu le place, nu?”.
„Eu sunt din Transnistria, nu prea cunosc nimic, am fost în reparații și azi am ieșit prima zi, dar văd că e problematic, pentru că oamenii stau, nu pleacă, sigur că sunt probleme”.
Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat, pentru TV8, că protestele au afectat cel mai mult raioanele Florești, Sîngerei și Călărași. Totodată, acesta a precizat că nu se va renunța la proteste în următoarele două zile, iar dacă nici atunci nu vor fi auziți de Guvern, vor reveni în Piața Marii Adunări Naționale.
„La noi cerința este simplă: adaptați legislația exact așa cum este prevăzut în Uniunea Europeană. Eu chiar nu înțeleg cum Parlamentul ăsta are de gând să ne răspundă nouă negativ la cerința de a adapta legislația noastră la Uniunea Europeană, în timp ce anul acesta în fiecare sector vor negocieri cu UE să vadă ce măsuri se implementează. Noi vom avea grijă ca grupul care se ocupă de sectorul nostru să cunoască toate revendicările ți tot ce a făcut guvernarea împotriva noastră”.
Deși Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a anunțat că situația este gravă în mai multe raioane, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că nu se atestă situații complicate și că în cele mai multe cazuri, șoferii au respectat graficul de muncă. Totodată, acesta ne-a spus că nu cunoaște care sunt revendicările transportatorilor .
„Așa și nu am înțeles motivele, de ce au decis să iasă la protest, or acea asociația nu a reușit să formuleze clar care sunt pretențiile lor. Noi înțelegem că ei vor ca totul să rămână pe vechi, microbuze și autobuze vechi, de 20-30 de ani, nu vor să acorde bilete, nu vor să execute toate rutele conform cu autorizația marea majoritate a transportatorilor au decis să iasă pe rute, să facă acele rute, nu avem blocaje sau sistări complete de rută”.
Amintim că Executivul a modificat mai multe prevederi ale Codului Transporturilor Rutiere, care impune noi reguli în procedura de eliberare a autorizațiilor pentru companiile de transport, dar și posibilitatea primăriilor de a lansa rute și a stabili programul curselor. Autoritățile cred că noile prevederi vor alimenta concurența sănătoasă și vor asigura condiții mai bune de călătorie. De cealaltă parte, transportatorii cred că schimbarea regulilor de joc îi va lăsa pe mulți fără licență.