Cifre îngrijorătoare de la medicii pediatri. Avem tot mai mulți adolescenți care fumează. O treime din ei pun țigara în gură de la 12-13 ani și chiar mai devreme. Cei mai mulți copii și adolescenți fumători sunt în localitățile rurale, iar la oraș fumează mai multe fete decât băieți. Sunt datele unui studiu efectuat de Societatea de Pediatrie din Moldova.
Conform studiului efectuat de Societatea de Pediatrie din Moldova, țigările electronice fac ca fumatul să întinerească în mod alarmant. Potrivit specialiștilor, tinerii care fumează țigări electronice sau „vap”, folosesc adesea dispozitive mici de unică folosință care, de regulă, conțin concentrația maximă permisă de nicotină, substanța care provoacă dependență. Datele generale arată că în mediul urban 40,53% din adolescenții fumători sunt fete, iar în mediul rural – 59,47%. Asta în timp ce la oraș băieții constituie 38,80%, iar la sat- cifra e mult mai mare, de 61,20%. Adolescenții spun că sunt la curent că fumatul este foarte nociv și, cel puțin la cameră, ne-au asigurat că ei nu fumează.
Adulții cred că adolescenții aleg să fumeze din curiozitate și pentru a părea mai maturi. Dar puțini știu ce probleme de sănătate riscă în urma din cauza țigărilor.
Alarmați de cifrele tot mai mari de minori care fumează, membrii Societății de pediatrie din Moldova au organizat, împreună cu Academia Americană de Pediatrie un atelier internațional, unde se discută despre crearea unei rețele de colaborare pentru combaterea consumului de tutun și produse derivate la copii și adolescenți.
Țigările electronice au fost interzise în aproximativ 30 din cele 195 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, iar alte 65 de guverne au introdus mai multe restricții. La noi, însă, nu există, deocamdată, măsuri ferme în acest sens. O lege care prevede mai multe restricții în cazul țigărilor electronice urmează să intre în vigoare abia în martie, 2026.