A călcat din nou pe aceeași greblă. Un minor de 16 ani, originar din Nisporeni, este cercetat penal, după ce ar fi jefuit un trecător în sectorul Ciocana al Capitalei. Acesta ar fi sustras bunuri în valoare de 9.000 de lei. Tânărul nu este la prima ceartă cu legea.
Potrivit poliției, victima este un un bărbat de 43 de ani. În timp ce se deplasa spre domiciliu, ar fi fost urmărit de către suspect, care s-a apropiat, i-ar fi aplicat mai multe lovituri și în mod deschis l-a deposedat de telefonul mobil și un ceas, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 9.000 de lei.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, iar bunurile sustrase au fost depistate la domiciliul acestuia, fiind ulterior returnate victimei.
Tânărul a fost anterior cercetat penal pentru furt și huliganism. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.