Mama Valentinei Bivol, care a murit lovită cu mașina de o polițistă beată, trage un semnal de alarmă și cere dreptate. Cu ochii în lacrimi, la marșul pentru Legea 24, organizat în Piața Marii Adunări Naționale, femeia a mărturisit că durerea celor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentele, cauzate de șoferi iresponsabili, nu poate fi redată în cuvinte.
„Ce trebuie să se întâmple pe fața pământului, la noi în Moldova, să se ia unele măsuri drastice, să arătăm la toată lumea împrejur că suntem o țară mică, dar avem legi care se respectă?
De ce noi părinții ajungem să mergem pe stradă și cineva permanent să ne întrebe și permanent să-ți răscolească sufletul. Trebuie să tremuri de sus până jos și oamenii să aibă încredere în noi că asta e o durere foarte mare, care nu se redă prin cuvinte”, a spus mama Valentinei.
Părinții care și-au pierdut copiii în urma accidentelor rutiere cer guvernării adaptarea legii penale și procesual penale prin care şoferii care provoacă accidente în care moare cineva, şi au fost în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau nu aveau un permis de conducere valabil, ar trebui neapărat să facă închisoare cu executare, fără şansa unor pedepse blânde.
TV8.md reamintește că tragicul accident, în care a murit Valentina Bivol, a avut loc la finele lunii august în comuna Sîngera din Chișinău. Atunci, polițista fiind în stare de ebrietate la volan, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar, lovind trei pietoni.
În urma impactului, o femeie de 30 de ani a decedat pe loc, iar fiicele ei - două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital.
Șoferița s-a dovedit a fi o tânără de 22 de ani, angajată a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Aceasta se afla în afara orelor de serviciu. Testată alcoolscopic la locul accidentului, s-a constatat că concentrația de alcool din aerul expirat depășea de trei ori norma admisă.
Polițista a fost reținută și plasată în arest, iar ulterior suspendată din funcție. Acum ea riscă până la 10 ani de închisoare.