Recunoscuți în lume mai mult pentru vinuri și fructe aromate, mai nou, moldovenii au devenit și exportatori de petrol. Ce-i drept doar pe hârtie. Biroul de Statistică prezintă drept reexport și carburanții care ajung în Ucraina prin Republica Moldova doar pentru că o mică parte dintre aceștia rămân pe piața locală.
Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai exportate produse din țara noastră sunt mașinile și aparatele electrice, cărora le revine aproape 16% din total. Pe locul doi se află petrolul și produsele petroliere, cu aproximativ 12 procente. În cazul primei categorii, specialiștii spun că este vorba despre mașini agricole, dar și alte elemente componente ale acestora, în timp ce în cazul produselor petroliere, este vorba de reexport, care s-a intensificat, în special, după războiul început de Rusia împotriva Ucrainei.
„Rezultatele topului respectiv se datorează, în mod special, componentei logistice, pe care Republica Moldova o îndeplinește în perioada de când a început războiul din Ucraina. O bună parte din combustibili intră în Republica Moldova pe diverse căi, după care sunt reexportate pe alte destinații”, spune Viorel Garaz, Secretar de Stat la Ministerul Economiei.
Aceleași date, prezentate de BNS, arată un record în ceea ce privește geografia exporturilor. Pentru prima dată, România deține o pondere de o treime. Aceasta este urmată de Ucraina și Italia. Totodată, în premieră, Federația Rusă nu se mai află în top cinci state care importă produse din țara noastră.
„România, de fiecare dată și-a deschis larg piața pentru produse din Republica Moldova. Aici ținem să menționăm că Republica Moldova, nefiind încă membră a Comunitații Europene, România de multe ori servește drept trambulină pentru penetrarea altor piețe din comunitatea europeană și asta pentru că, vămuind produsele noastre în România, ulterior le putem exporta în alte țări ale comunității europene fără a fi necesară procedura de vămuire repetată a lor.”, a mai declarat Viorel Garaz, Secretar de Stat la Ministerul Economiei.
Deși țara noastră este recunoscută pentru exporturile de vin și fructe, potrivit Secretarului de Stat, țara noastră are potențial mare și în ceea ce privește alte domenii.
„Noi avem un mare potențial de creștere atunci când vorbim despre inginerie și electronică. Noi, în paralel, purtăm discuții cu producătorii locali de medicamente, cât și cu investitori ca să extindem producerea de medicamente în Republica Moldova, care ulterior să fie exportate”, consideră Viorel Garaz, Secretar de Stat la Ministerul Economiei.
Ca și tendință, odată cu declinul economiei naționale, în ianuarie - august 2023, exporturile au scăzut cu peste 16 la sută, ajungând la 320 de milioane de dolari.