Se circulă cu dificultate pe drumurile din țară. Mai multe mașini au fost blocate, iar în Capitală, un troleibuz a fost surprins patinând.
Pentru fluidizarea traficului, Inspectoratul General al Poliției a suplimentat numărul polițiștilor implicați pe trasee și în localități. Și un camion, și două mașini de la Fulger au venit în ajutor.
În zona de sud a țării, vizibilitatea este extrem de scăzută, aproape zero din cauza ninsorilor. În acest context, Administraţia de Stat a Drumurilor recomandă să circulați cu maximă prudență, să păstrați o distanță sigură între vehicule și, pe cât posibil, să evitați călătoriile. De asemenea, conducătorii auto sunt îndemnați să raporteze orice incident sau drum blocat pentru intervenție rapidă.
Ninge fără oprire și în Capitală, iar primarul Ion Ceban dă asigurări că toate echipajele sunt pe teren pentru a curăța drumurile.
„Intervenția regiilor a început de la primele ore ale dimineții prin lucrări de prelucrare a carosabilului cu material antiderapant pe străzile principale, în stațiile de așteptare a transportului public și pe aleile din parcurile capitalei.
Astfel, de către Regia „Exdrupo” au fost mobilizate 33 de autospeciale pentru intervenție. Regia locativ comunală a antrenat 42 de unități mecanizate, iar Asociația de gospodărire a spațiilor verzi - 32 de utilaje”, informează Direcția Mobilitate Urbană.
Pentru că vântul suflă puternic și unii copaci deja au cedat, edilul Capitalei îndeamnă locuitorii să nu parcheze mașinile sub copaci, deoarece mulți riscă să se rupă „din cauza că au încă frunzele verzi”.
Reamintim că alerta de cod galben și portocaliu de vreme rea a intrat în vigoare sâmbătă, ora 22 și va fi valabilă până duminică, ora 20. La centrul și sudul țării a fost emis cod portocaliu de precipitații puternice sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și intensificări ale vântului. Izolat va viscoli, iar pe drumuri se va forma polei.
Vreme rece și precipitații abundente, sub formă de lapoviță și ninsoare, au fost anunțate și în regiunile de nord ale țării, unde a fost emisă avertizare de cod galben.
Iar recent, specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) au emis o alertă de cod galben de vânt puternic pe întreg teritoriul țării. Mai exact, de pe 26 noiembrie, ora 20:00, până pe 27 noiembrie, ora 13:00, se prevăd prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.
surse: t.me/ionceban, t.me/Politia_Republicii_Moldova, fb/CHISINAU, fb/Administraţia de Stat a Drumurilor