O mașină a explodat pe un pod ce leagă Stalele Unite de Canada, la cascada Niagara. Două persoane care se aflau în automobil au murit pe loc, iar un angajat al Serviciului Vamal a fost rănit. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere de la frontieră. În videoclip se vede mașina care vine dinspre New York și se îndreaptă spre Ontario, iar în apropiere de pod accelerează și sare în aer. La impactul cu solul vehiculul a explodat.
Incidentul de la cascada Niagara a pus pe jar autoritățile din ambele țări, care au închis temporar încă trei puncte comune de la frontieră.
”Suntem în contact strâns cu oficialii americani și vom continua să lucrăm îndeaproape cu ei. Vom Continuăm să fim implicați. Vom oferi actualizări. Actualizări pe care le pot oferi chiar acum este că există patru puncte de trecere a frontierei care sunt chiar închise. Podul Rainbow, Podul Whirlpool, Podul Queensland și Podul Păcii. Sunt luate în considerare și activate măsuri suplimentare la toate frontierele treceri în toată țara”.
Panica s-a instalat rapid în ambele state deoarece existau suspiciuni că ar fi vorba de un atac terorist. Însă investigația preliminară nu a găsit niciun indiciu care să confirme acest lucru.
”În acest moment, nu există niciun indiciu despre un atac terorist. Există patru puncte de trecere a frontierei aici, în vestul New York-ului. Aceasta este una dintre cele mai aglomerate puncte de trecere, nu doar în vestul New York-ului, dar de-a lungul întregii granițe dintre SUA și Canada. Și se întâmplă în cea mai aglomerată zi a anului”, a declarat guvernatorul New-York Kathy Hochul.
Autoritățile din ambele state investighează cazul. Deocamdată nu sunt clare circumstanțele din jurul exploziei, iar cei responsabili nu pot răspunde la întrebarea dacă accidentul a fost unul intenționat.
Americanii marchează astăzi Ziua Recunoștinței, o sărbătoare tradițională care reunește familiile. Iar cu această ocazie, traficul de pe șosele și la frontieră este foarte aglomerat.