Oamenii legii au descins cu percheziții, în seara de 17 octombrie, la un reprezentant al Partidului „Șansă”, precum și la domiciliul acestuia. Potrivit poliției, acesta primea banii de la curier, după care îi repartizau persoanelor care participau la mitinguri, diferite adunări ale partidului, dar și celor care au votat pentru membrii acestui partid în primul tur la alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023.
Acțiunile au fost realizate în baza dosarului penal pornit în luna august curent pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali săvârșită în proporții mari, dar și pentru infracțiunea prevăzută de Codul Penal „spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.
Verificările au fost făcute de angajații Inspectoratului Național de Investigații împreună cu Inspectoratul de Poliție Bălți, sub conducerea Procuraturii Anticorupție.