Continuarea relațiilor de parteneriat strategic cu România, SUA, Bruxelles, Ucraina și integrarea europeană, sunt prioritățile principale ale noului ministru de Externe, sunt unele dintre prioritățile prezentate de către noul ministru de Externe, Mihai Popșoi. Declarațiile au fost făcute în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de investire în funcție, la care au fost prezenți și președinta Maia Sandu, dar și premierul Dorin Recean.
La un moment dat, noul ministru a fost lăsat de către premierul Dorin Recean singur în fața presei, în timp ce părăsea sala împreună cu șefa statului, Maia Sandu. „Mihai rămâne”, a spus Recean, mimând din deget.
„Vom continua dialogul excelent și relațiile de parteneriat strategic cu România. Vom fortifica în continuare dialogul strategic cu Statele Unite, cu Ucraina etc. Vom dezvolta cooperarea noastră atât pe bilaterală, cât și pe multilaterală. Trebuie să fim mult mai ambițioși, trebuie să valorificăm toate oportunitățile și toate mijloacele pe care le are diplomația noastră, deși tânără, una profesionistă, astfel încât să contribuim la îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri, atât din țară, cât și peste hotare”, a declarat Mihai Popșoi.
De asemenea, vicepremierul, a menționat și care va fi în continuare relația Republicii Moldova cu Federația Rusă.
„Poziția Republicii Moldova în comunicarea cu Federația Rusă ca în cazul cu oricare alt stat este principial bazată pe interesul Republicii Moldova. Doar în baza interesului cetățenilor, în baza suveranității, independenței și unității teritoriale a Republicii Moldova. Acesta este fundamentul relației noastre atât cu Federația Rusă, cât și orice alt stat”, a spus Popșoi.
Totodată, mai mulți ambasadori ai Republicii Moldova acreditați în alte state urmează să fie schimbați peste câteva luni, a anunțat Mihai Popșoi.
Potrivit lui Popșoi, în vara anului 2024 expiră mandatul mai multor ambasadori, iar din acest motiv vor fi modificări importante în corpul diplomatic al Republica Moldova.
„Ambasadorii urmează să fie schimbați din moment ce le expiră mandatul. Este un proces normal. În această vară expiră mandatul unui șir întreg de ambasadori”, a anunțat vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.