Pe lângă meseria pe care o învață, sunt ajutați să deprindă și abilități de viață. În instituțiile tehnic-profesionale din țară va fi introdus un program, menit să-i pregătească mai bine pe tineri de viața adultă. În ultimii patru ani, de acest proiect au beneficiat 12 instituții, iar rezultatele au arătat că abilitățile de angajare ale elevilor de acolo au sporit de două ori.
Programul finanțat de Fondul Națiunilor pentru Dezvoltare este prevăzut pentru patru ani și va fi introdus la nivel național. Acesta își propune să pregătească pentru angajarea în câmpul muncii cei peste 27 de mii de elevi din toate instituțiile profesional tehnice din țara noastră. În cadrul acestui proiect elevii vor fi integrați în diferite instituții, pentru ore de practică și pentru a învăța meserie încă de pe băncile școlii.
„Tinerii beneficiază de activități ce țin de confortul psiho-emoțional. Mai nou vorbim de integrarea agenților economici în procesul învățământului dual. Se prezintă de fapt la serviciu, fiind ghidați de maeștri din unitățile economice și sunt încurajați să se implice în activități reale, ce ține de prestarea serviciilor, în cazul nostru de reparație sau deservire a traficului auto”.
Reprezentanții Fondului Națiunilor Unite pentru Populație spun că în școli și cămine vor fi amenajate clase prietenoase și vor fi asigurate materiale didactice interactive, care să-i motiveze și să-i încurajeze pe elevi să rămână în țară după absolvirea studiilor. În cadrul programului, elevii beneficiază și de un curs de educație și deprinderi de viață. În rezultat, în cele 12 școli, unde a fost derulat până acum, procentul elevilor care au început relații sexuale la vârste timpurii a scăzut, de la 37 la sută în 2022, față de cei care nu au trecut acest curs, de 45 la sută. Orele i-au ajutat pe elevi să se descurce mai bine și în alte relații interpersonale.
„Am observat cum s-au schimbat elevii, cât sunt de deschiși, cât de bine comunică, cât sunt de receptivi, cât de ușor acceptă unele situații din viața lor”.
Cursul este menit să-i ajute pe tineri și să se angajeze mai ușor.
„- Crezi că vei întâmpina dificultăți când te vei integra în câmpul muncii?
- Cred că nu, pentru că colegiile de informatică și cele cu specialități tehnice au o bază puternică care ne ajută și ne creează în timp pentru a avea caracter atunci când vom activa în specialitate”.
„Am așteptări mari, să lucrez la un loc de muncă bine plătit, cu condiții foarte bune”.
„- Spui că sunt perspective aici?
- Sigur, mulți cred că este mai bine peste hotare, dar de fapt la noi în Moldova este foarte bine și este ușor să te angajezi în câmpul muncii”.
Și dacă unii sunt optimiști și susțin că norocul va fi de partea lor atunci când va veni vremea să se angajeze, alții se așteaptă și la dificultăți, dar sunt convinși că au învățat deja cum să le depășească.
„- O să fie greutăți, dar o să trecem peste.
- Ce greutăți crezi că vor fi când te vei angaja?
- Să nu ai un salariu destul de bun, să fie prea greu orarul.
- Nu ai gânduri să mergi peste hotare?
- La moment sunt, să merg pentru a face bani și după să revin În Moldova pentru a-mi deschide un magazin”.
„În primul rând poate să nu-mi placă salariul, sau colectivul să nu-mi placă”.
Evenimentul a culminat cu un flashmob.
Până acum de acest program au beneficiat 12 instituții profesional tehnice, iar acum a fost lansat pentru celelalte 88 de instituții profesional tehnice din țara noastră.