Prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Crăciunului, adresat tuturor cetăţenilor. În timp ce premierul a ținut să mulțumească celor care lucrează în slujba noastră, în această perioadă, șeful Legislativului a vorbit despre pasul istoric făcut de Republica în 2023 - începerea negocierilor de aderare la UE.
Dorin Recean a subliniat că „de Crăciun, ne adunăm împreună cu familia și prietenii, și împărtășim bucuria acestei sărbători - un simbol al luminii, păcii și unității. Privind spre viitor, să păstrăm acest spirit al Crăciunului în inimile noastre și, împreună, să ne ghidăm acțiunile după aceste valori. Vă doresc tuturor un Crăciun Fericit și alături de cei dragi! Iar tuturor celor care, în această perioadă, lucrează în slujba cetățenilor, le mulțumesc pentru serviciul în folosul întregii comunități. Colegi și colege care asigură ordinea publică, veghează asupra sănătății noastre sau oricare persoană din sectorul de servicii, recunoaștem și apreciem devotamentul vostru. Sărbătorile de iarnă nu ar fi la fel fără munca pe care o faceți”.
Iar Igor Grosu ne-a îndemnat, de sărbători, să ne bucurăm că suntem un popor european și ne-a îndemnat să muncim în continuare împreună „spre țelul propus” - integrarea europeană:
„Acum, la sfârșit de an, vreau să sărbătorim victoria noastră comună. Anul acesta am arătat lumii întregi că suntem cu adevărat pro-europeni nu doar prin aspirații, dar și prin pașii concreți. Am deschis negocierile de aderare și toate acestea le-am făcut împreună. Îmi doresc de sărbători, să ne bucurăm că suntem un popor european și că avem curajul, chiar dacă avem greutăți, să mergem spre țelul propus. Va fi un drum lung, dar pe noi, moldovenii, nu ne sperie munca, ba mai mult, această muncă ne va uni și mai tare și ne va face puternici în fața provocărilor. Dragi prieteni, să sărbătorim Crăciunul în familie, împreună cu cei dragi, iar pe cei departe să-i sunăm și să le spunem că ne este dor de ei și că-i iubim. De Crăciun să fim mai buni și să credem în minuni”.
În ajunul Crăciunului, președinta Maia Sandu a transmis: „Când sărbătorim nașterea Domnului, să ne facem timp să mulțumim pentru pacea din casele noastre. Să ne bucurăm că oamenii dragi nouă sunt în siguranță și să prețuim timpul petrecut alături de ei. În ciuda provocărilor, a războiului de la hotarul nostru, să rămânem de partea vieții și să avem încredere în puterea binelui.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej de iertare, împăcare și înțelegere. Să ne sprijinim în continuare pe valorile noastre de temelie - unitate, solidaritate și omenie, valori de care acum avem cel mai mult nevoie. Adunați în familie, alături de prieteni, încântați de cete de colindători care ne bat la ușă, vă doresc tuturor Crăciun fericit!”.
Crăciunul a început să fie celebrat pe 25 decembrie (potrivit calendarului gregorian) în secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V secol în Est.