Regizorul și directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”, Slava Sambriș, spune că are o relație deosebită și profundă cu mama sa, care îi este mereu alături și îl susține în toate proiectele și ideile sale. Deși a recunoscut în cadrul emisiunii „Iubește viața” că nu îi spunea mereu „te iubesc”, pentru regizor, mama este o eroină și rămâne a fi sprijinul său numărul unu.
„Mama după mine este o eroină, având în vedere sistemul prin care a trecut. Mama nu a făcut vreo facultate, a intrat la contabilitate. A fost cucerită de taică-meu, a păcălit-o să se căsătorească, dar își continuă studiile. S-a căsătorit, dar nu i-a mai permis să-și constituie studiile. Nu a avut o viața tocmai fericită mama, de la studii a plecat la sapă, la colhoz. Vine dintr-o familie de țărani. I-a fost destul de greu, tocmai din acest motiv îl consider o eroină. E un om de suflet, un om de care -eu mă sprijin, e un perete. E un om care îmi dă un echilibru în viață, mă mai ceartă”, spune regizorul.
„Nu ne-am spus niciodată te iubesc”
Deși o iubește nespus de mult, ia recunoscut asta la o vârstă deja matură, pentru că spune că îi era jenă să-i recunoască acest lucru.
„M-am învățat să-i zic. Odată cu maturizarea, nu ne-am spus niciodată te iubesc, nu exista această declarație în familie. Aveam vreo 20-30 de ani, în această perioadă am învățat să spun această declarație, îmi era jenă să spun acest lucru. Asta se datorează oamenilor pe care i-am învățat în viața mea”, ne-a declarat Slava Sambriș.
Dar mama nu rămâne doar a fi femeia care îi dă putere și îl sprijină moral, ci și cea care îl ajută în crearea spectacolelor sale și este prezentă la fiecare premieră. Mama a avut un rol important în noua premieră a spectacolului „1946”, care este o dramă a moldovenilor trecuți prin anii foametei.
Pentru a pune în scenă acest spectacol, a avut nevoie de istorii reale și oameni, care ar putea povesti în detalii despre amintirile dureroase și tragice prin care au trecut, când erau copii pe timpul foametei.
„Am fost în satul meu și mama mi-a găsit viețuitori ai foametei, care sunt în viață și i-a adunat pe toți într-o casă. Am fost cu întreaga echipă a teatrului la mine în sat și acolo am realizat acest interviu. Acest lucru vine la pachet cu niște poze, cum erau ei la școală în tinerețe”, ne-a mai spus regizorul.
După realizarea acestui spectacol, Slava Sambriș spune că a ajuns la concluzia că „până la venirea URSS, spațiul nostru trăia într-o comunitate destul de sănătoasă”.