Dragomir Popovici, șoferul găsit vinovat de producerea accidentului de pe strada Decebal vrea o pedeapsă mai blândă. Avocații acestuia au atacat cu apel decizia Judecătoriei prin care Popovici a fost condamnat la aproape 7 ani de închisoare. Avocatul familiei Prodan spune că decizia este una neîntemeiată în timp ce mama Doiniței se teme că judecătorul ar putea lua o decizie în favoarea condamnatului, luând în considerare că cei doi sunt din aceeași localitate. Astăzi, magistratul vizat a depus o cerere de abținere.
Avocatul lui Dragomir Popovici a atacat cu apel decizia magistraților prin care clientul său a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare cerând o pedeapsă mai blândă, dar și micșorarea sumei prejudiciului care urmează să-l achite familiei Prodan. Nu am reușit să luăm legătura cu avocatul lui Popovici pentru a afla motivele care stau la baza cererii. Avocatul familiei Prodan spune că cererea este neîntemeiată și a cerut la rândul lor majorarea sumei prejudiciului.
„Noi considerăm că această cerere de apel este neîntemeiată, considerăm că soluția primei instanțe este una corect sub aspect de aplicare a pedepsei și individualizarea pedepsei reieșind din fapta care a fost comisă, dar vreau să amintesc că și domnul Prodan a depus o cerere de apel în care a solicitat ca cuantumul prejudiciului moral să fie majorat”, a spus Vadim Vieru.
Familia Doiniței Prodan se teme că instanța de apel va lua o decizie în favoarea inculpatului, luând în considerare că unul din judecătorii completului, Marcel Jugănari, este din aceeași localitate cu Dragomir Popovici, lucru care ar putea influența decizia.
„Avem dubii din momentul în care am aflat că el este de baștină din același sat cu Dragomir Popovici. M-a mirat foarte mult acest fapt... nu știu dacă este cazul ca el să fie pe acest caz. Nu insist neapărat că judecătorul o să ia o decizie incorectă, dar este loc de un recuz ca să schimbe judecătorul”.
Ședința la care urmau să se pronunțe magistrații Curții de Apel pe marginea cererii condamnatului a fost întreruptă, fiind necesară numirea unui nou judecător raportor după ce Marcel Juganari s-a abținut de la examinare.
„În cadrul ședinței de astăzi de la Curtea de Apel Chișinău, în care urma să se decidă asupra recursului depus de Dragomir Popovici împotriva deciziei judecătorești prin care a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare, judecătorul raportor a depus cerere de abținere. Astfel, urmează să fie delegat un alt judecător raportor”.
Accidentul de pe bulevardul Decebal, în apropierea centrului comercial Jumbo, a avut loc în 24 iulie 2023. Trei mașini s-au ciocnit violent, iar cinci persoane au ajuns la spital, cu multiple traumatisme. Printre victime s-a numărat și Doinița Prodan, o tânără de 29 de ani, mamă a două fetițe de 2 și respectiv 5 ani. Doinița a murit câteva zile mai târziu pe patul de spital. Oamenii legii au constatat că vinovat de producerea accidentului a fost Dragomir Popovici, care conducea un Mercedes. Imediat după impact, bărbatul a fugit de la fața locului, fiind găsit la câteva zile distanță și plasat în arest, iar în noiembrie 2023, prima instanță l-a condamnat la șase ani și zece luni de închisoare. Totodată, șoferul a fost obligat să achite 5 milioane de lei prejudiciu moral familiei victimei și aproape 300 de mii de lei prejudiciu material. În beneficiul celorlalte părți vătămate instanța a dispus încasarea mijloacelor bănești în sumă totală de peste 1,5 milioane de lei.