Tinerii specialiști din școli, dar și cei care încă studiază la colegiile și universitățile pedagogice vor fi instruiți inclusiv cum să prevină și să combată bullyng-ul și violența în instituțiile de învățământ. Orele vor fi ținute de mentorii unei noi instituții care va fi lansată la finele acestei săptămâni și care se va ocupa de formarea cadrelor didactice.
Potrivit ministrului Dan Perciun, Institutul Național pentru Educație și Leadership va asigura mentorat pentru tinerii specialiști și pentru cei din colegiile și universitățile pedagogice.
„Printre subiectele pe care le vor aboda mentorii, vor fi subiecte legate de dezvoltarea personală și profesională, vor fi subiecte legate de combaterea și prevenirea bullyng-ului, combaterea și prevenirea violenței în instituțiile de învățământ, promovarea competențelor digitale în rândul cadrelor didactice și susținerea colegilor lor în acest proces de transformare.”. Cei 1000 de mentori care vor activa în această instituție urmează să fie selectați în baza unui concurs din rândul celor mai bune cadre didactice din țară.
Îi vom selecta în baza de concurs pornind de la anumite criterii legate de experienta profesională acumulată până acum, pornind de la gradul didactic, de la implicarea lor.. de exemplu în pregătirea elevilor pentru olimpiade, experiența anterioară în calitate de formatori în diverse proiecte națională și internaționale”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.
Inițiativa ministerului este salutată și de specialiștii în domeniul educației.
„Dintotdeauna mentoratul a fost o inserție profesională a debutanților în carieră. Eu văd această inițiativă ca una foarte bună și cred că se va focaliza pe un mentorat nu doar pentru debutanți, dar și pentru toți profesorii care abordează subiecte inovatoare. Investiția în acești mentori înseamnă foarte mult pentru sistem. Dintotdeauna am considerat că este un punct slab al sistemului nostru, faptul că formatorii naționali, sau oamenii care sunt lideri la nivel de sistem educațional nu sunt formați într-o manieră asumată și responsabilă”, a spus Mariana Marin, președinta Asociației Profesorilor din Moldova.
Institutul are un buget aprobat de nouă milioane de lei. Adițional, întreaga rețea de mentori va fi finanțată primele 9 luni printr-un proiect al Uniunii Europene, gestionat de UNICEF, după care finanțarea va fi asigurată de stat.