Nouă din zece moldoveni mor răpuși de boli netransmisibile, chiar dacă aceste, în mare parte, pot fi prevenite. Explicația este că persoanele care suferă de afecțiuni cronice sunt și cele mai vulnerabile în fața virusurilor. Cel mai bine s-a văzut acest lucru în pandemia de Covid: 90% din oamenii decedați din cauza acestei infecții sufereau de afecțiuni cronice. Soluția pare banală, dar e cea mai eficientă, susțin medicii: modul sănătos de viață și evitarea stresului.
„Conform ultimelor statistici din Republica Moldova, trei din zece persoane fumează activ, mai mult de jumătate din populația noastră consumă alcool și una din zece persoane nu efectuează cele 150 de minute de activitate fizică care sunt recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății...”
Astfel, din cauza obiceiurilor vicioase, a sedentarismului, dar și a stresului, numărul deceselor cauzate de afecțiunile cardio-vasculare crește de la an la an. Potrivit datelor oferite de specialiștii în sănătate publică, în anul 2022 a crescut și numărul deceselor provocate de afecțiunile oncologice. În schimb, cele cauzate de bolile cronice ale aparatului digestiv sunt în ușoară scădere.
Rata bolilor netransmisibile în 2021
cardio-vasculare - 56,5%
oncologice - 14,8%
ale aparatului digestiv - 7,7%
Rata bolilor netransmisibile în 2022
cardio-vasculare - 57,5 %
oncologice - 15,7%
ale aparatului digestiv - 7,4%
Ajungem să ne confruntăm cu probleme grave de sănătate și din cauză că nu ne adresăm la timp la medic, spun specialiștii. Ne-am convins de asta inclusiv astăzi, când i-am întrebat pe oameni cât de des își fac controale medicale.
„Când am bani ma duc, când nu, aștept, mă mai masez, picioarele mă dor. ”
„ -Mergeți des la medic?
-Nu prea, doar după pastile pentru tensiune.”
,,- Ne ducem și noi când avem timp, când putem, mai mult ne stăruim să nu încălcăm.
-Cum anume?
-Trebuie să îndeplinim ce a spus, daca spune că nu e voie, înseamnă că nu se poate.”
Sunt și oameni care spun că au grijă să nu se îmbolnăvească, doar să nu ajungă la medic.
„- Spitalele trebuie să fie evitate mereu.
- De ce?
- Pentru că în ziua de astăzi, spitalele nu mai sunt aceleași, acum oamenii sunt indiferenți. Alți oameni spun că ajung la medic doar atunci când se simt rău. ”
În schimb, alții spun că ar avea nevoie de mai multe consultații medicale, iar pentru asta își doresc ca polița medicală să le ofere mai multe oportunități.
,, În limita posibilităților, ca toți, dar cred că dacă banii pe care îi achităm pentru asigurarea medicală, iam putea folosi cu adevărat, să alegem nu doar medicul de familie, acolo unde suntem în centrul raional și cum s-ar spune lângă el murim, ne-am simți și noi mult mai bine. ”
Prima recomandare a medicilor este, însă, excluderea viciilor, a stresului, mâncare sănătoasă și sport.
,,Este necesar de redus consumul de tutun, practic la zero, dorim ca populația noastră să nu consume alcool, sau dacă consumă. să îl consume moderat și în cantități care nu dăunează sănătății noastre, să efectueze activități fizice, să consume mai multe fructe și legume, să aibă o alimentație echilibrată.”
Iar cei care au înțeles sau au simțit pe pielea proprie că aceste recomandări sunt cele mai sigure și accesibile, se străduiesc să le urmeze tot mai serios.
„- Mâncare sănătoasă, gânduri sănătoase.
- Mergeți des la medic, vă verificați sănătatea?
- Să știți că medicul meu este natura.”
,,Să mergem mai mult pe jos și să mâncăm mai puțin.”
„- Niciodată nu mai am timp, nici să mănânc la timp, nici să dorm destul. Mă stărui, dar nu prea reușesc.”
Potrivit statisticilor, în anul 2022 aproximativ 86% din toate decesele înregistrate au fost cauzate de bolile netransmisibile, aceste persoane fiind și cele mai vulnerabile în fața virușilor. O confirmă și pandemia de Covid 19: 90% din oamenii decedați din cauza acestei infecții sufereau de afecțiuni cronice. Și asta în situația în care 80% din bolile netransmisibile pot fi prevenite, susțin medicii.