De astăzi putem face transferuri gratuite între cardurile tuturor băncilor din Moldova. Banca Națională a Moldovei a lansat sistemul de plăți instant, MIA. Prin intermediul acestuia, vom putea transfera până la zece mii de lei lunar, fără comision, iar dacă depășim această sumă, vom plăti o taxă de cinci lei. Noul sistem nu ne mai cere numărul cardului pe care vrem să transferăm bani, fiind suficient doar numărul de telefon al beneficiarului.
Potrivit reprezentanților BNM, pe lângă comisioane reduse, cu ajutorul noului sistem, banii vor putea fi transferați non-stop, doar cu ajutorul unui număr de telefon.
„Banii pot fi transferați de la o persoană la alta, în condiții de siguranță, dar și într-o manieră foarte facilă. Dacă nu ai nevoie de a introduce coduri IBAN foarte lungi, nu ai nevoie de a introduce tot felul de elemente care țin de beneficiarul plății, pur și simplu, cum se spune și în prezentare, mă poți suna, îmi poți transfera bani”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
„Am decis să facem un experiment și să vedem cum funcționează noul sistem de plăți instant. Teoretic, de astăzi, în aplicațiile bancare, pe care le aveți instalate în telefon ar trebui să apară un nou serviciu și anume MIA plăți instant. Acesta poate fi activat din setări, accesând butonul „Activează”. În următorul pas, puteți trece direct la transfer. Pentru a-l efectua aveți nevoie doar de numărul de telefon al destinatarului. După ce introduceți numărul de telefon, trebuie să indicați suma pe care vreți să o transferați, 15 lei, în cazul de față. Accesând butonul „Transferă”, vedem că acesta este realizat cu succes”.
Precizăm că din câteva aplicații verificate de noi în timpul filmării materialului, o singură bancă avea deja noul sistem funcțional. Potrivit experților, una dintre cele mai mari provocări ale acestui serviciu sunt fraudele.
„Provocările țin, în primul rând, de fraude. În general, fraudele evoluează odată cu evoluția sistemelor. Deci, va trebui să se depună eforturi, în primul rând, de creștere a conștientizării sau creșterea înțelegerii oamenilor, care sunt elementele de securitate pe care trebuie să le respecte, atunci când vor face plăți prin Mia, dar și pentru instituțiile financiare și Banca Națională, în parteneriat, să creeze careva mecanisme de protecție”, a menționat directorul de program MSIRA, Eugen Ghilețchi.
Pentru a evita fraudele, pentru transferurile mai mari de zece mii de lei pe lună, va exista un comision de cinci lei. În același timp, în prima perioadă, nu vor putea fi făcute transferuri mai mari de 5 mii de lei pe zi.
„Până la 10 mii de lei lunar, este gratuit, după 10 mii lunar, dacă treci pragul respectiv, un transfer nu poate fi mai mult de 5 lei pentru diminuarea riscului de fraudă, la etapa inițială, s-au stabilit niște limite și anume, un transfer nu poate fi mai mare de cinci mii de lei, pe zi nu mai mult de 10 mii de lei, lunar nu mai mult de 30 de mii de lei, anume pentru a diminua riscul de fraudă”, a vorbit șeful departamentului sisteme de plăți, BNM, Victor Șușu.
Deși pare că băncile ar avea de pierdut în urma anulării comisioanelor, reprezentanții instituțiilor financiare spun că sistemul le va aduce mai multe beneficii.
„Noi trebuie să facilităm plățile. Clienții, aducând bani la bancă, tranzacționând vor aduce beneficii care vor fi net superioare, chiar dacă vom pierde o parte din comision. Deci, asta nu vă afectează? Nu, este un element bine asumat și este un element chiar de succes pentru proiect”, a declarat vicepreședintele de bancă, Mihail Iovu.
Potrivit datelor BNM, în ultimii doi ani, suma tranzacțiilor efectuate între carduri a crescut semnificativ. Este vorba de 14 milioane, în 2023, față de numai două milioane jumătate, în 2021. Aproximativ 97% din tranzacții se efectuau între clienții acelorași bănci, pentru a evita comisioanele. Toate cele zece bănci din Moldova și patru societăți de plată au aderat la acest sistem, pentru a oferi serviciul de plăți instant.