Tragedie într-o localitate din raionul Florești. Un copil de 6 ani a fost găsit fără suflare într-un bazin de acumulare din râul Răut. Micuțul a mers cu un prieten la joacă și nu s-a mai întors.
Tragedia a avut loc sâmbătă, în comuna Căprești din raionul Florești, dar cazul a fost făcut public de oamenii legii abia astăzi. Potrivit polițiștilor, tatăl copilului de 6 ani a sunat la 112, după ce timp de mai multe ore, nu și-a putut găsi fiul. Acesta le-a spus oamenilor legii că băiatul său a ieșit să se joace cu un prieten în apropierea localității, însă nu a mai revenit acasă. La scurt timp după începerea căutărilor, oamenii legii au găsit cadavrul micuțului în râul Răut. Întâmplarea a zguduit localitatea.
„Cum s-a întâmplat, mă gândesc că copiii s-au luat cu joacă, da cum au ajuns”.
„Părinții sunt de treabă, pot să spun, muncitor băiat tatăl, mama. Tragedie mare, s-a pierdut copilul”.
Potrivit asistentei sociale din localitate, copilul cu care era băiețelul decedat, ar fi văzut întreaga scenă, dar a fugit glonț acasă și nu a mai vorbit cu nimeni. Acum acest primește asistență psihologică.
„El nu dorea nimic să spună, la ora 13:00 el a alergat desculț de la Răut, cu nimeni nu a discutat, a alergat în casă și s-a acoperit cu o plapumă. Aproximativ la ora 12 noaptea, poliția și psihologul au reușit să afle de la băiat ce s-a întâmplat și unde s-a întâmplat și el le-a arătat”.
Bazinul de acumulare în care s-a înecat băiatul se află la un kilometru de casa sa. Acum medicii legiști urmează să stabilească motivul exact al decesului. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal.