Zi importantă în familia sopranei Valentina Nafornița și a compozitorului Cristian Spătaru. Cei doi artiști și-au botezat astăzi fiul - pe Leonard, care a venit pe lume în data de 3 noiembrie.
Creștinarea micuțului a avut loc la o biserică din Capitală, iar la eveniment au participat apropiații familiei. Nafornița a publicat pe pagina sa de Instagram câteva imagini video surprinse după botez.
Pentru fericitul eveniment, celebra soprană a ales să poarte un palton creme, pantofi albaștri iar pe cap - o beretă. Și soțul ei a ales o ținută elegantă, all black.
Celebra soprană și compozitorul Cristian Spătaru au devenit oficial soț și soție pe 26 iulie, la o lună de logodnă. Pe 10 iunie, la împlinirea celor 36 de ani, interpreta a publicat imagini pe rețelele de socializare din care se observă că este însărcinată. Micuțul Leonard s-a născut în 3 noiembrie.