Atalanta și Lazio au obținut victorii importante în ultimele meciuri din cadrul etapei a 10-a din Serie A. Formația din Bergamo a surcalsat în deplasare pe Empoli, iar romanii au dispus la limită de Fiorentina.
Atalanta a avut o primă jumătate de oră perfectă în duelul din deplasare cu Empoli. Scamacca a deschis scorul deja în minutul 5, iar până la pauză Koopmeiners a dublat avantajul oaspeților.
La 6 minute de la reluarea părții secunde, același Scamacca și-a trecut în cont dubla și a stabilit rezultatul final. În pofida ocaziilor, tabela nu a mai suferit modificări, astfel că Empoli a revenit în zona de retrogradare, urmând să joace cu nou-promovata Frosinone, în timp ce Atalanta va aborda cu încredere întâlnirea cu Inter Milano, după ce a urcat pe locul patru în clasamentul Serie A.
Într-o altă partidă disputată aseară, Lazio Roma a obținut a treia victorie la rând, una în extremis pe teren propriu cu Fiorentina, scor 1-0.
Oaspeții au fost mult mai aproape de a deschide scorul înainte de pauză prin Lucas Beltran, dar argentinianul a atins mingea cu mâna înainte de a-l depăși pe portarul Ivan Provedel, iar sistemul VAR nu s-a lăsat păcălit.
În partea secundă în momentul în care se părea că cele două echipe vor trebui să se mulțumească doar cu un punct, lovitura de cap a lui Vecino a lovit brațul întins lui Milenkovic și l-a făcut pe arbitru să arate punctul cu var.
Immobile și-a păstrat calmul și a înscris la colț al treilea său gol al sezonului. Lazio a urcat pe locul șapte în urma victoriei și are drept obiectiv plasarea în primele patru locuri în clasament.