Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1079: Explozie lângă Moldova, atac în Rusia, Zelenski furios și minciuna lui Musk! SUA au un plan de pace

/VIDEO/ Vizită fulger în golf: Putin a ajuns în Emirate, iar ulterior va merge în Arabia Saudită

missing
06 decembrie 2023, ora 21:35

Președintele rus Vladimir Putin și-a început cea mai lungă călătorie externă de când a invadat Ucraina. Acesta a ajuns în Emiratele Arabe Unite și urmează să viziteze Arabia Saudită. În ambele țări, Rusia are interese mari și ambele nu recunosc jurisdicţia Curtii Penale Internaționale, care a emis un mandat de arestare pe numele liderului de la Kremlin. Vizita fulger a lui Putin în Golf este marcată de patos și opulență. La Abu Dhabi, șapte avioane au lansat pe cer culorile drapelului rus, în timp ce garda de onoare a împânzit străzile până la palatul prezidențial.

Mai întâi, Putin s-a văzut cu președintele Emiratelor Arabe Unite. În fața presei, cei doi lideri s-au lăudat cu relații bune fără precedent. Federația Rusă și Emiratele Arabe Unite cooperează în cadrul OPEC și sunt implicate în proiecte majore de petrol și gaze. 

„EAU este cel mai mare partener comercial al Rusiei în Golf și cel mai mare investitor arab al acestuia. Suntem încântați să continuăm să lucrăm cu dumneavoastră la consolidarea acestor relații și extinderea zonelor de cooperare către o creștere și o dezvoltare mai mare în perioada următoare”.

„Astăzi, datorită poziției dumneavoastră, relațiile noastre au atins un nivel ridicat fără precedent. Într-adevăr, Emiratele Arabe Unite sunt principalul partener comercial al Rusiei în lumea arabă. Sunt implementate o serie de proiecte mari în sectorul petrolului și gazelor.” 

Între timp, la Moscova, Ministerul rus al Apărării a distribuit un videoclip cu avioanele de vânătoare care ar fi escortat aeronava prezidențială spre țările arabe. Instituția nu au precizat însă traseul pe care l-a parcurs liderul de la Kremlin pentru a ajunge în golf, având în vedere mandatul de arestare emis de Curtea de la Haga pe numele lui Putin. 

Putin vizitează Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită într-o călătorie rară în străinătate. Pe agendă se regăsește și o discuție cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman despre petrol și conflictele din Gaza și Ucraina. Presa străină scrie că rușii și saudiții vor încerca să țină sub control piața petrolului. Cele două țări au anunțat reduceri de producție, dar prețul barilului este tot în scădere, ceea ce nu convine nici Riadului, nici Moscovei.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, invitata emisiunii Cutia Neagră PLUS: „Conducerea țării mi-a cerut să plec. Politicienii nu au dreptul constituțional și nici moral să-mi ceară mie demisia”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Reforma justiției prinde noi turații. Mănușile albe au fost aruncate Veronicăi Drăgălin?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutie Neagră PLUS cu vicepremierul pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Oleg Serebrian
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.

Bebelușul care a murit la Spitalul „Gheorghe Paladi” nu s-ar fi înecat cu lapte: Prima reacție a medicilor
Bebelușul care a murit la Spitalul „Gheorghe Paladi” nu s-ar fi înecat cu lapte: Prima reacție a medicilor
/VIDEO/ Istoria, sub lupă: Ce spun autoritățile și istoricii despre manualele care ar „justifica crimele lui Antonescu”
/VIDEO/ Istoria, sub lupă: Ce spun autoritățile și istoricii despre manualele care ar „justifica crimele lui Antonescu”
Igor Dodon, prima reacție după reținerea fratelui său: „Nu are alte acuzații decât cele legate de dosarul meu”
Igor Dodon, prima reacție după reținerea fratelui său: „Nu are alte acuzații decât cele legate de dosarul meu”
/PROMO/ Președinta Maia Sandu - invitată specială la „Cutia Neagră”. De la 19:55, doar la TV8!
/PROMO/ Președinta Maia Sandu - invitată specială la „Cutia Neagră”. De la 19:55, doar la TV8!
/VIDEO/ Lectură în cor: Cum au celebrat peste 100 de copii Ziua Internațională a Cititului Împreună
/VIDEO/ Lectură în cor: Cum au celebrat peste 100 de copii Ziua Internațională a Cititului Împreună

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1079: Explozie lângă Moldova, atac în Rusia, Zelenski furios și minciuna lui Musk! SUA au un plan de pace

06 februarie 2025, ora 17:46

Atac în Rusia. Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că în noaptea de miercuri spre joi a lovit aerodromul militar Primorsko-Ahtarsk din regiunea rusă Krasnodar, de unde armata rusă lansează de obicei drone kamikaze Shahed împotriva teritoriului ucrainean. Pe de altă parte, Rusia a lansat noaptea trecută două rachete balistice Iskander-M și 104 de drone asupra Ucrainei. Între timp, Ucraina a adus acasă 150 de membri ai serviciilor armate din captivitatea rusă, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. 

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, într-o explozie produsă, miercuri, în apropierea unui centru de recrutare militară din Kameaneț-Podolsk, un oraș din vestul Ucrainei, aflat în apropiere de frontiera cu Moldova. Administrația președintelui american Donald Trump ar putea prezenta săptămâna viitoare un plan strategic pentru încetarea războiului. Kievul denunţă ca false informaţiile difuzate de Elon Musk pe X despre cheltuielile USAID legate de Ucraina, iar liderul de la Kiev s-a arătat furios legat de acuzațiile unui jurnalist străin care l-a intervievat pe Vladimir Putin.

UPDATE Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, a confirmat, miercuri, că va dezvălui planul lui Trump pentru pace în Ucraina săptămâna viitoare când se va participa la reuniunea Consiliului de Securitate de la München. Potrivit Bloomberg, citat de Kyiv Post, planul include potențiala înghețarea conflictului. Într-o postare pe rețelele sociale, Kellogg a spus că „obiectivul lui Trump de a pune capăt războiului sângeros și costisitor din Ucraina” va fi abordat la München, adăugând mai târziu că intenționează să discute acolo cu „aliații Americii care sunt gata să lucreze cu noi”. Potrivit Bloomberg, planul „include potențiala înghețare a conflictului și lăsarea teritoriilor ocupate de ruși sub controlul acestora, oferind în același timp garanții de securitate Ucrainei”, fără a oferi detalii despre cum ar arăta acele garanții de securitate, scrie Antena3.

UPDATE Guvernul finlandez va propune interzicerea achiziţionării de bunuri imobiliare de către cetăţeni ai unei ţări care "duce un război de agresiune", ceea ce îi va afecta în special pe cetăţenii Rusiei vecine, în război împotriva Ucrainei, informează AFP.

UPDATE Brian Hughes, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a declarat: „După cum a împărtășit președintele Trump, Statele Unite trebuie să recupereze toți banii pe care i-au cheltuit pentru ajutorul Ucrainei. Discuțiile din weekend s-au concentrat în jurul modului cel mai bun de a asigura această rambursare, iar un calendar nu a fost încă stabilit”, a spus oficialul de la Casa Albă, conform NBC News.

UPDATE Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Ucraina și Rusia, a respins  posibilitatea ca Ucraina să își recapete statutul de putere nucleară. „Șansa ca ei să își recupereze armele nucleare este între mică și nulă. Să fim sinceri, amândoi știm că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus oficialul american joi, 6 februarie, potrivit Ukrainska Pravda.

UPDATE Ucraina a primit primele avioane de vânătoare Mirage 2000 din Franța, a anunțat ministrul francez al Apărării, Sebastian Lecornu, pe Twitter. Este unul dintre avioanele de bază ale Forțelor Aeriene Franceze de peste 40 de ani. Totodată, acest model este folosit și pentru lansarea armelor nucleare tactice ale Franței, deși tipul de Mirage 2000 creat pentru aceste misiuni nu va fi dat Ucrainei, cel mai probabil.

UPDATE Rețeaua X a lui Elon Musk ar putea fi deblocată pe teritoriul Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat joi că platforma va fi deblocată "dacă respectă legislația acestei ţări", conform Agerpres.

UPDATE Pregătirile pentru o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump sunt într-un "stadiu avansat", a declarat joi un deputat rus de rang înalt, citat de agenția rusă oficială de presă RIA Novosti, potrivit Reuters.

UPDATE Un muzician bine-cunoscut din Sankt Petersburg a murit după ce a căzut de la fereastra apartamentului său de la etajul 10, în timpul unor percheziții efectuate de poliție din cauza presupuselor sale donații către armata ucraineană, relatează The Moscow Times. Vadim Stroikin risca până la 20 de ani de închisoare dacă ar fi fost inculpat și condamnat pentru „apartenență la o organizație teroristă”, din cauza presupusului său sprijin pentru armata ucraineană, potrivit canalului rusesc de Telegram Mash, despre care se crede că are legături cu serviciile de securitate ale Rusiei, scrie HotNews.

UPDATE Centrul împotriva dezinformării din Ucraina a denunțat falsitatea informațiilor publicate de Elon Musk pe X în care se afirmă că USAID a cheltuit banii contribuabililor americani pentru a creşte popularitatea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. "Musk răspândește un videoclip mincinos pe X care spune că USAID a plătit pentru călătoriile unor celebrităţi în Ucraina pentru a creşte popularitatea lui Zelenski", a scris pe contul său de Telegram şeful Centrului de combatere a dezinformării din cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Andri Kovalenko. Oficialul ucrainean a afirmat că vedetele care se presupune că ar fi beneficiat de pe urma USAID, conform videoclipului, au negat că au primit bani de la agenţia americană.

UPDATE Polițiștii de frontieră au refuzat în 2024 intrarea în România a patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova care, anterior, primiseră interdicții de acces pe câte 5 ani. E vorba despre Maxim Moroșan, Alexandru Beșchieru, Veaceslav Lupov și Igor Tuleanțev. Cei patru au fost întorși de la graniță și, ulterior, au cerut instanțelor din Iași și București anularea acestor măsuri. În timpul proceselor intentate de trei dintre cei de mai sus, Poliția de Frontieră a transmis că interdicțiile au fost dictate de Serviciul Român de Informații (SRI) și Ministerul Afacerilor Interne sub motivația de ”pericol pentru apărarea și securitatea națională”, respectiv pentru că ”finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism”. Multe dintre informațiile din aceste cazuri sunt clasificate, notează G4media.

UPDATE Procurorii europeni investighează rolul biroului din Moscova al unui contractor IT în dezvoltarea noului sistem electronic de frontieră al UE, care va deveni cea mai mare bază de date cu informaţii personale din blocul comunitar, raportează Financial Times.

UPDATE Gabrielius Landsbergis, care a ocupat până la sfârșitul anului trecut funcția de ministru de Externe al Lituaniei, stat membru al Uniunii Europene și NATO aflat la granița cu Rusia, a declarat pentru Business Insider că Rusia a investit masiv în mașinăria sa de război.

UPDATE Forțele Armate ale Ucrainei (FAU) au pierdut până la 205 soldați și trei tancuri în ultimele 24 de ore, în regiunea Kursk. Despre acest lucru a raportat Ministerul Apărării al Federației Ruse joi, 6 februarie.

UPDATE Armata ucraineană a lansat joi o contraofensivă în provincia rusă de graniţă Kursk, a anunțat Ministerul rus al Apărării, în ziua când se împlinesc șase luni de când trupele ucrainene au declanșat o incursiune surpriză în această provincie, unde au ocupat atunci o porțiune de teritoriu care între timp s-a diminuat semnificativ în urma luptelor cu armata rusă, relatează Reuters.

UPDATE Ucraina a anunțat joi că a luat prizonieri 909 de soldați ruşi de la începutul operațiunii sale în regiunea rusă Kursk, exact cu şase luni în urmă, a anunțat joi Statul Major ucrainean. Această operațiune, lansată pe 6 august 2024, reprezintă una dintre cele mai semnificative incursiuni pe teritoriul rus după cel de-al Doilea Război Mondial. Obectivul principal al acestei acțiuni a fost capturarea de militari ruși pentru a fi folosiți în schimburi de prizonieri.

UPDATE După începerea invaziei Moscovei din Ucraina din urmă cu peste 1.070 de zile, Occidentul a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Kremlinului, pentru a-i diminua forța de război. Însă Putin a făcut o mutare secretă, pentru a păcăli Statele Unite și aliații săi vestici. Rusia a cumpărat o structură ”fantomă”, o ”flotă din umbră” de tancuri petroliere vechi cu 6 miliarde de dolari de la armatori europeni și americani, ”băieți deștepți”, care au contribuit la finanțarea războiului împotriva Ucrainei.Iar toate aceste tancuri petroliere s-au sustras sancțiunilor occidentale, transportând țițeiul Rusiei spre China și India, în special, potrivit The Guardian.

UPDATE Armata Ucrainei va crea unități de vehicule robotizate pentru a fi folosite în războiul cu Rusia, a declarat miercuri ministrul apărării, Rustem Umerov.

UPDATE Vladimir Putin l-a demis joi pe Iuri Borisov, şeful agenţiei spaţiale a Rusiei, Roscosmos, după un mandat de mai puţin de trei ani, marcat de eşecul spectaculos al primei misiuni ruseşti pe Lună din ultimii 47 de ani, notează Reuters, potrivit Agerpres. Kremlinul nu a furnizat nicio explicație privind motivul demiterii și a anunțat noul șef al agenției în persoana lui Dmitri Bakanov, adjunctul ministrului transporturilor.

UPDATE Administrația de la Tiraspol nu e sigură că poate îndeplini condițiile Bruxellesului și decide să mențină în regiunea transnistreană starea de urgență economică până pe 10 martie. În aceste context, continuă asigurarea cu lemne, la fel ca și producția locală de cazane, pentru a satisface cerințele consumatorilor individuali și ale întreprinderilor din stânga Nistrului, transmite IPN.

UPDATE Armata rusă a pierdut în 2024 mai multe sisteme de artilerie decât în cei doi ani anteriori laolaltă, a declarat generalul Oleksandr Sîrski, comandantul șef al forțelor ucrainene. Acesta a anunțat pe Telegram că forțele ucrainene au distrus 13.000 de sisteme de artilerie rusești în 2024. Pierderile totale ale forțelor ruse au ajuns la aproape 23.000 de piese de artilerie de la începutul războiului. Forțele ucrainene au distrus, de asemenea, 1.269 de sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) ale rușilor, potrivit Spotmedia.

UPDATE Armata rusă face exerciții cu rachete balistice intercontinentale Yars în regiunea Volga. Este vorba despre rachete care pot transporta încărcătură nucleară. Anunțul privind exercițiul a fost făcut de Ministerul rus al Apărării care a publicat un videoclip cu lansatoare de rachete Yars care se deplasează printr-o pădure înzăpezită. Yars este o rachetă nucleară care poate fi deplasată pe camioane și poate fi montată într-un depozit, potrivit Reuters. Un exercițiu asemănător a fost organizat anul trecut într-un moment de tensiune maximă între Rusia și țările occidentale. Ministerul a transmis că rachetele au fost camuflate și au fost transportate pe „rute predefinite” pe distanțe de până la 100 km. Exercițiul a simulat apărarea împotriva actelor de sabotaj și spionaj, scrie Spotmedia.

UPDATE Rusia a lansat noaptea trecută 77 de drone asupra Ucrainei. Apărarea aeriană a doborât 56 de drone în 11 regiuni, iar 18 au dispărut de pe radar. În regiunile Harkov, Cerkasî și Dnipropetrovsk au fost raportate pagube materiale în urma atacului, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei, scrie Spotmedia.

UPDATE Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin care a fost închis în Ucraina pentru trădare și eliberat într-un schimb de prizonieri, a cerut în mod explicit anexarea Ucrainei. El a scris într-un articol că Ucraina nu are legitimitate istorică, iar independența sa este „o greșeală a istoriei”. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) notează că afirmațiile lui Medvedciuk reflectă politica strategică a Kremlinului de a nega suveranitatea Ucrainei.

UPDATE Operațiunea forțelor ucrainene din regiunea Kursk din Rusia ar putea deveni o „parte importantă” a procesului de negocieri pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe 5 februarie, după o întâlnire cu ministrul britanic de externe David Lammy la Kiev, a informat Ukrinform.

UPDATE Oficialii din Rusia au anunţat joi că au retras acreditarea corespondentului Le Monde la Moscova. Decizia a fost luată ca urmare a refuzului Parisului de a elibera o viză unui reporter rus. Le Monde a rămas fără corespondent la Moscova pentru prima dată din anul 1957, notează Mediafax.

UPDATE Administrația președintelui american Donald Trump ar putea prezenta săptămâna viitoare un plan strategic pentru încetarea războiului din Ucraina. Conform surselor Bloomberg, acest plan va fi expus în cadrul Conferinței de Securitate de la München de către Keith Kellogg, trimisul special al SUA pentru Ucraina și Rusia. „În calitate de trimis special al președintelui SUA pentru Rusia și Ucraina, aștept cu nerăbdare să vorbesc despre obiectivul lui Donald Trump de a pune capăt războiului sângeros și costisitor din Ucraina”, a scris Kellogg pe X. Detaliile despre conținutul exact al planului rămân confidențiale, dar oficialii americani sugerează că strategia va include atât presiuni asupra Moscovei și Kievului, cât și inițiative diplomatice.

UPDATE După venirea lui Donald Trump la Casa Albă, scena politică occidentală a fost inundată de idei pentru negocierile de pace cu Rusia. Acum, Volodimir Zelenski vine cu o propunere mortală, care reprezintă o alternativă la lipsa unei aderări a țării sale la NATO: ”Dați-i Ucrainei moștenirea ei, armele nucleare” și Putin va opri războiul.

UPDATE Ucraina ar putea stoca gaze naturale lichefiate (GNL) americane în instalațiile sale subterane pentru a consolida cooperarea bilaterală și securitatea energetică a Europei, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha.

UPDATE Brigada Mecanizată 155, un proiect ambițios sprijinit de NATO, trebuia să devină simbolul colaborării internaționale în fața agresiunii rusești, dar, din păcate, s-a transformat într-un exemplu negativ. După cum subliniază John Foreman, fost atașat de apărare al Marii Britanii, acest proiect s-a dovedit a fi „un experiment eșuat, rezultatul unui concept defectuos”. O întreagă unitate militară, antrenată și echipată cu fonduri occidentale, s-a destrămat rapid, iar pierderile umane și materiale au fost considerabile, scrie The Telegraph. 

UPDATE Ucraina continuă să primească ajutor militar din partea SUA, dar în prezent nu există discuții cu privire la niciun pachet viitor, a declarat miercuri președintele Volodimir Zelenski. “Nu există nicio reducere a sprijinului SUA în prezent. Acesta nu este oprit, continuă”, a declarat el reporterilor la Kiev după o întâlnire cu ministrul britanic de externe David Lammy.

UPDATE Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a lansat un apel pentru un jurnalist american pro-rus. Invitat în emisiunea britanicului Pierce Morgan, liderul de la Kiev i-a răspuns fostului jurnalist Fox News Tucker Carlson, după ce acesta l-a numit „dictator”, preluând retorica lui Putin. Ar trebui ca americanul să se informeze și „să nu-l mai lingă în fund pe Putin”, a tunat Zelenski.

UPDATE Rudele persoanelor blocate în partea din regiunea rusă Kursk ocupată de armata ucraineană au făcut apel miercuri la Moscova şi Kiev să organizeze un „coridor” umanitar prin Ucraina pentru evacuarea acestor civili, izolați de lume şi expuși luptelor, potrivit AFP, informează News.

UPDATE O persoană a murit miercuri, declanșând o explozie la un centru de recrutare al armatei din vestul Ucrainei, au declarat oficialii, pe fondul unui șir de atacuri împotriva efortului de mobilizare, anunță The Guardian. Explozia de la centrul de recrutare Kameaneț-Podolsk a rănit alte patru persoane, a declarat Serghii Tiurin, administratorul regional. Poliția ucraineană a declarat că este al nouălea astfel de atac asupra unui centru de recrutare din acest an și a pretins că bărbatul ar fi fost recrutat de agenți ruși.

UPDATE Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că, în noaptea de miercuri spre joi, a fost lovit aerodromul militar rusesc Primorsko-Ahtarsk (Ţinutul Krasnodar), unde au fost înregistrate deja explozii și un incendiu. Atacul aerian a fost efectuat de unități ale Forțelor sistemelor fără pilot ale Ucrainei, în cooperare cu alte componente ale Forțelor de Apărare ucrainene. Armata ucraineană precizează că acest aerodrom rusesc, „Primorsko-Ahtarsk”, este o bază operațională pentru mijloace aviatice.

UPDATE Șeful Forțelor Sistemelor fără pilot din cadrul armatei ucrainene a confirmat că un sistem laser a fost folosit pentru a lovi „anumite obiecte”. El a spus că unitatea sa este pregătită să folosească laserul pe front. Armele laser pe care Ucraina le dezvoltă pot să lovească în prezent „anumite obiecte de o anumită greutate” aflate în aer, a spus Vadîm Suharevskî, comandantul Forțelor Sistemelor fără pilot din cadrul armatei ucrainene, într-un interviu pentru Radio Svoboda citat de Kyiv Post.

UPDATE În cadrul unei ample reforme menite să transforme structura de comandă regională a Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU), adesea dezordonată, într-o mașină de luptă modernă, comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a anunțat luni, 3 februarie, că armata ucraineană își va transforma formațiunile de pe linia frontului în grupuri de comandă de dimensiunea unui corp de armată, construite în jurul unora dintre cele mai eficiente brigăzi de luptă ale AFU, scrie Ziare.com.

UPDATE Rachetele balistice nord-coreene trase asupra Ucrainei de către forțele ruse de la sfârșitul lunii decembrie au fost mult mai precise decât cele lansate în ultimul an, au declarat două surse ucrainene de rang înalt pentru Reuters.

UPDATE Azerbaidjanul va oferi Ucrainei ajutor umanitar de 1 milion de dolari sub formă de echipamente electrice pentru a sprijini infrastructura energetică a țării, a anunțat pe 5 februarie biroul președintelui Ilham Aliyev. „Relațiile dintre Republica Azerbaidjan și Ucraina se bazează pe prietenie și parteneriat”, se precizează într-o declarație oficială a administrației prezidențiale.

UPDATE Poliția spaniolă a arestat un hacker în regiunea Alicante, acuzat că a comis peste 40 de atacuri cibernetice împotriva mai multor instituții, inclusiv NATO, armata americană (US Army) şi Ministerul spaniol al Apărării, relatează AFP.

UPDATE  Kremlinul a precizat miercuri că speră ca Rusia să participe cu simbolurile sale naţionale, imnul şi drapelul, la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în 2026 în Italia, la Milano-Cortina, scrie Agerpres.

UPDATE Ucraina a adus acasă 150 de membri ai serviciilor armate din captivitatea rusă, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Acesta este cel mai recent schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, scrie The Kyiv Independent. Ucraina a adus acasă 150 de membri ai serviciilor armate din captivitatea rusă, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Acesta este cel mai recent schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, scrie The Kyiv Independent.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1078: Tribunal special, foc în Rusia și mister elucidat. Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1077: Pericol atomic, condiția lui Trump și atac mortal! Londra oferă un ajutor fără precedent Kievului
/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ Istoria, sub lupă: Ce spun autoritățile și istoricii despre manualele care ar „justifica crimele lui Antonescu”
/VIDEO/ Istoria, sub lupă: Ce spun autoritățile și istoricii despre manualele care ar „justifica crimele lui Antonescu”
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
/PROMO/ Președinta Maia Sandu - invitată specială la „Cutia Neagră”. De la 19:55, doar la TV8!
/PROMO/ Președinta Maia Sandu - invitată specială la „Cutia Neagră”. De la 19:55, doar la TV8!
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.