Clubul de fotbal Zimbru Chișinău a depus o contestație după meciul din Cupa Moldovei, împotriva celor de la Milsami Orhei. Echipa din Orhei a făcut șase înlocuiri în loc de cele cinci permise în timpul regulamentar, în timp ce al șaselea jucător a marcat golul decisiv și a trimis meciul în prelungiri, unde Milsami a reușit să mai marcheze odată și să se califice în semifinale.
„Echipa adversă, Milsami Orhei, a încălcat flagrant regulamentul competiției prin nerespectarea punctului 2.8. Astfel, Milsami, a efectuat în timpul regulamentar șase modificări de jucători, deși regulamentul permite doar cinci. În aceste condiții, Milsami, si-a creat un avantaj neloial practicilor Fair-Play și a obținut un plus de prospețime pe teren. Ca urmare a evenimentelor de pe teren, al șaselea jucător schimbat Vasile Luchița, a marcat la 1:1 și golul ce a dus meciul în prelungiri”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a clubului.
Potrivit apelului, echipa a solicitat departamentului de competiții FMF să analizeze protocolul de joc și materialul video pentru a confirma încălcarea paragrafului 2.8 din prezentul regulament și să revină cu o decizie privind legalitatea acestui joc.
Milsami s-a calificat în semifinalele Cupei Moldovei, după ce s-a impus în dubla manșă, într-un duel dramatic, contra formației Zimbru Chișinău, cu scorul general de 4-3, după prelungiri. Orheienii vor întâlni în semifinale campioana Sheriff. Meciul-tur se va juca pe 24 aprilie, iar returul pe 1 mai.