Gripa aviară ar fi ucis deja sute, dacă nu mii de pinguini în Antarctica – aceasta este ceea ce cercetătorii încearcă să afle după ce o expediţie ştiinţifică efectuată luna trecută a găsit cel puţin 532 de pinguini Adelie morţi, alte mii de exemplare fiind posibil să fi murit, potrivit unui comunicat al Federation University Australia, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În timp ce cercetătorii cred că virusul letal de gripă aviară H5N1 este cauza morţii pinguinilor, testele de teren au fost neconcludente, a indicat universitatea. Probele sunt expediate către laboratoare şi cercetătorii speră că vor primi răspunsuri în următoarele luni, scrie G4media.
Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi în special de faptul că gripa H5N1, adesea fatală, ar putea decima speciile ameninţate de pinguini şi alte animale de pe îndepărtatul continent sudic.
Boala s-a răspândit mai agresiv în viaţa sălbatică decât oricând înainte de când a apărut în America de Sud în 2022 şi a ajuns rapid în Antarctica, unde a fost confirmat primul caz de H5N1 în februarie.
„Acest lucru are potenţialul de a avea un impact masiv asupra vieţii sălbatice care este deja afectată de lucruri precum schimbările climatice şi alte condiţii stresante de mediu”, a spus Meagan Dewar, biolog în domeniul faunei sălbatice la Federation University, care a participat la cea mai recentă expediţie.
Meagan Dewar a declarat pentru Reuters că pinguinii Adelie morţi au fost găsiţi îngheţaţi la temperaturi sub zero grade şi acoperiţi de zăpadă pe insula Heroina.
O colonie de aproximativ 280.000 de pinguini Adelie se reproduc pe insula Heroina în fiecare an.
Expediţia lui Dewar a găsit prezenţa tulpinii gripei aviare H5 în peninsula Antarctică şi în trei insule din apropiere la păsările marine skua, prădători care se hrănesc cu ouă şi pui de pinguin.
Aproximativ 20 de milioane de perechi de pinguini se reproduc în Antarctica în fiecare an, potrivit British Antarctic Survey.