Mitropolitul Vladimir a revenit în Republica Moldova, după ce a fost operat acum două săptămâni, la Moscova. Într-un comunicat, reprezentanții Mitropoliei menționează că pe 6 aprilie, Înaltpreasfințitul îl va hirotoni în funcția de episcop pe părintele Nicolae, duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea.
Evenimentul va avea loc la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Reamintim că Mitropolitul a suferit o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, într-o clinică din orașul Moscova, pe 20 martie. Ulterior, pe 31 martie, acesta a oficiat o liturghie la o biserică din Konkovo, Moscova.