Ludmila Bălan și mama renumitului interpret Dan Bălan, este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi, care și-a cunoscut perioada de apogeu în perioada cât prezenta emisiunea „Tanti Ludmila Show”, o emisiune despre și pentru copii. Dar, puțini știu că aceasta și-ar fi putu construi o carieră pe marile scene ale Rusiei. Aceasta a povestit în cadrul emisiunii „Iubește Viața” de la TV8 despre propunerea de învăța la Moscova, dar și de ce a decis să refuze și să rămână la Chișinău.
De mică spunea poezii, iar prima dată a urcat pe scenă la vârsta de doi ani, ca la patru ani, tata să-i compună prima poezie pentru Moș Crăciun.
Posibilitatea de a învăța la Institutul teatral „Boris Șciukin” din Moscova și decizia de a rămâne la USM: „Tata a zis NU”
Mama mereu își vedea fiică pe scenă, îndeosebi ca artistă de operetă, iar după un concurs în care i s-a propus să îmbrățișeze această meserie la Moscova, tata nu a fost de acord să-și lase fiica singură să plece peste hotare.
„Am venit acasă, și tata a zis nu. Nu putea trimite copilu de 17 ani la Moscova singură. Și a zis că, „o să te duci ca toții copiii normali la USM, la facultatea de filologie”, dar între timp citeam un articol a biografiei crainicei Elena Strîmbeanu și am citit că ea a absolvit facultatea de filologie la USM, și am zis ok, eu voi fi atunci ca Elena Strîmbeanu mi-am zis eu”, a povestit Ludmila Bălan.
Despre scopul ulterior de a deveni ca Elena Strîmbeanu și decizia de a progresa în televiziune nu a zis la nimeni nimic, pentru că tata avea o mare autoritate în familie și își vedea fiica filolog.
„Nu am spus la nimeni că nu puteam să-i întorc vorbele lui tata, el avea o autoritate foarte mare”, ne-a mărturisit artista.





























































