Un bărbat, dat în căutare în dosarul „Banca de Economii”, a fost extrădat din Ucraina și reținut pe 4 aprilie, la punctul de trecere a frontierei Tudora-Starokazacie, anunță Procuratura Anticorupție. Acesta este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari și escrocherie și a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.
Cauza penală a fost pornită în martie 2013, de către Procuratura Generală. în baza autosesizării. Ulterior, la aceasta au fost conexate și alte cauze penale pornite de Centrul Național Anticorupție, urmărirea penală fiind efectuată de către organul de urmărire penală al CNA sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
Potrivit materialelor cauzei, inculpatul, în complicitate cu alte persoane, ar fi realizat operațiuni de spălare a 2.500.000 de lei prin mai multe transferuri între diverse conturi, inclusiv conturile companiei pe care o administra. Scopul acestor operațiuni era de a deghiza proveniența banilor, proveniți dintr-un credit luat de la Banca de Economii, în 2011.
Anterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că, în iulie 2023, cinci persoane implicate în acest caz au fost trimise în judecată, iar în noiembrie 2023 alte șase persoane au fost deferite justiției pentru cauzarea unui prejudiciu de 11 milioane de lei Băncii de Economii.





















