Soprana Ana Cernicova a fost în trecut victima violenței domestice. Interpreta a mărturisit în cadrul unui eveniment dedicat violenței în familie, faptul că a trecut prin momente dureroase în viața personală. Mai exact, aceasta ar fi fost agresată fizic: „Ascundeam sub fondul de ten ceea, ce nu trebuia să se vadă”.
„Mă numesc Ana Cernicova, sunt cântăreață, sunt mamă. Meseria mea presupune apariții sclipitoare pe scene mari, în rochii frumoase și cu zâmbetul pe față. Însă uneori aparențele înșală. Da, azi pot să mă declar o femeie cu adevărat fericită. Da cu câțiva ani în urmă toate acestea le mimam. Ascundeam sub fondul de ten ceea ce nu trebuia să se vadă. Durerea pe care o ascundeam în interiorul mei o știam doar ei. Îmi era frică să spun cuiva despre ce mi se întâmplă. Îmi era rușine. Îmi era rușine în primul rând de mine, să recunosc la ce am ajuns. Atunci credeam că e vina mea, pentru că mereu mi se spunea fața. Și eu chiar credeam, și încercam să mă schimb. Însă indiferent de schimbările pe care le făceam de dragul iubirii, lucrurile nu se schimbau. Ba chiar se agravau. Frica era starea pe care o simțeam constant. Mi-a trebuit ani buni ca să înțeleg că sunt victima violenței domestice. Într-o zi am găsit un video pe YouTube, unde am și aflat această noțiune. Am privit zeci de videouri și această informație m-a determinat să i-au decizia finală. Să prind curaj, iar în două săptămâni să pun punct”.
În cadrul evenimentului, soprana a interpretat o melodie, compusă acum mulți ani, despre perioada dificilă prin care a trecut.
„Dar eu tac, Mă complac
Ce pot să fac, să-ți fiu pe plac
Mă rănești și nu am leac
Umilă tac, să-ți fiu pe plac”.