Autorităţile ruse au recunoscut că inundaţiile de la Orsk, în Urali, s-au agravat în ultimele ore, duminică, la două zile după ruperea unui baraj, eveniment care, în plină perioadă de topire a zăpezii, a condus deja la evacuarea a câteva mii de locuitori, transmite AFP. Autorităţile ruse nu au înregistrat victime în acest stadiu, notează Agerpres.
"O situaţie critică s-a dezvoltat în oraşul Orsk", a declarat ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Alexander Kurenkov, la sosirea sa în acest oraş industrial cu peste 200.000 de locuitori, situat în apropierea frontierei cu Kazahstan.
Imaginile difuzate de serviciile sale pe Telegram îl arată înconjurat de salvatori într-o mică barcă care navighează pe apele care ajung la ferestrele unor case şi sedii comerciale. Oficialul s-a deplasat ulterior la un adăpost temporar.
Vineri, ruperea unui baraj de la Orsk, foarte aproape de graniţa cu Kazahstanul, a provocat creşterea nivelului apei, agravată de perturbări semnificative şi de topirea gheţurilor, fenomen obişnuit în această perioadă a anului în numeroase regiuni ruseşti.
Inundaţiile ar putea să nu se limiteze la această zonă. Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, "sunt aşteptate" inundaţii în regiunile Kurgan şi Tiumen, în vestul Siberiei, "în zilele următoare".
- "Urgenţă federală" -
La Orsk, peste 4.500 de case au fost inundate şi cel puţin 4.000 de persoane au fost deja evacuate în adăposturi temporare, potrivit lui Kourenkov.
Autorităţile au declarat "urgenţă federală", măsură ce permite eliberarea de fonduri speciale. Au fost desfăşurare întăriri pentru a-i ajuta pe specialiştii aflaţi deja la faţa locului.
Peste 800 de persoane au fost evacuate şi în regiunea învecinată Samara, afectată de asemenea de inundaţii.
La Orenburg, "trebuie să stabilizăm situaţia şi să începem refacerea infrastructurii deteriorate. Toate forţele au fost mobilizate", a asigurat guvernatorul Denis Pasler.
În imaginile video postate pe reţelele sociale pot fi văzute numeroase case în mijlocul apelor amestecate cu noroi şi locuitori, în special bătrâni, ajutaţi de salvatori purtând veste de salvare portocalii.
Potrivit unei prime estimări a Ministerului Construcţiilor, costul daunelor ar putea ajunge la "peste 21 de miliarde de ruble", sau în jur de 2,1 miliarde de euro.
În faţa acestei situaţii, autorităţile regionale au anunţat deja că şcolile din oraş vor desfăşura cursuri "de la distanţă".
Duminică, serviciile guvernatorului regional, Denis Pasler, au avertizat că în următoarele ore erau aşteptate "ploi abundente", ceea ce ar putea "complica şi mai mult" sarcina salvatorilor.
Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, în total, peste 60 de localităţi sunt ameninţate de creşterea apelor.
Preşedintele Vladimir Putin a discutat la telefon cu guvernatorii regiunilor afectate, a anunţat Kremlinul, potrivit Reuters.
- Topirea zăpezii -
Potrivit autorităţilor regionale, barajul Orsk, care a cedat parţial în urmă cu două zile, este proiectat pentru un nivel al Uralului, marele fluviu din regiune, de 5,5 metri, comparativ cu aproximativ 9,6 metri, cât măsoară în prezent din cauza topirii zăpezilor, potrivit AFP şi Reuters. Anchetatorii federali au deschis un dosar penal pentru neglijenţă şi încălcarea normelor de siguranţă pentru construcţia barajului din 2010, despre care procurorii au spus că nu a fost întreţinut corespunzător.
Primarul din Orenburg, un oraş de mari dimensiuni, situat mai la vest şi traversat de fluviul Ural, a tras, la rândul său, un semnal de alarmă. "Situaţia rămâne critică. Apa soseşte şi, în zilele următoare, nivelul ei nu va face decât să crească", a scris Serghei Salmine pe Telegram, precizând, de asemenea, că Uralul crescuse cu 28 de centimetri în ziua anterioară.
Oficialul a avertizat populaţia că în caz de pană de curent la domiciliu, locuitorii ar trebui să-şi părăsească "imediat" gospodăriile.
În oraş, unde 400 de case au fost deja inundate, conform autorităţilor regionale, miercuri este aşteptat "vârful" inundaţiilor, potrivit unui reprezentant al agenţiei federale de meteorologie, citat de agenţia de presă de stat TASS.
Rafinăria din Orsk şi-a suspendat activitatea duminică din cauza inundaţiilor, notează Reuters. Anul trecut, rafinăria Orsk a procesat 4,5 milioane de tone de petrol.
Aceste inundaţii afectează, de asemenea, Kazahstanul, ţară care se învecinează cu Rusia, unde preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokaďev a descris sâmbătă situaţia drept "un dezastru natural", "poate, cel mai mare, ca amploare şi consecinţe, din ultimii 80 de ani".