Nu tot ce se promite și rodește. În sezonul grădinăritului, sunt la ordinea zilei și surprizele ascunse de semințele sau răsadul, cumpărate la margine de drum și cu denumirea soiului scris cu carioca pe o bucată de hârtie. Pentru a vă asigura vă veți culege ceea ce ați semănat și nu veți cădea pradă comercianților rău intenționați, ANSA vine cu un șir de recomandări.
Luna aprilie este perioada în care operatorii agricoli și producătorii casnici au grijă să-și planteze loturile de pământ cu semințe, răsad sau material săditor, care să le asigure produse din plin, calitative și inofensive.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, deseori, în lipsa informațiilor corecte, oamenii cad pradă comercianților care urmăresc propriile interese, fără a ține cont de normele legislative și siguranța consumatorilor.
În scopul prevenirii comercializării ilicite a materialului săditor, a evitării situațiilor înșelătoare față de consumatori și a asigurării acestora cu produse calitative și inofensive, ANSA recomandă ca materialul semincer și cel săditor să fie procurat de la agenții economici înregistrați de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor sau de la distribuitorii acestora.
Or, semințele se procură numai din magazinele agricole specializate, autorizate spre comercializare pentru populație și să fie însoțite de certificat de calitate. Astfel, semințele trebuie să fie în ambalaje închise (sigilate) şi etichetate (plicuri, pachete mici, pachete mari, saci, containere metalice), iar mențiunile înscrise pe etichetă trebuie să reflecte și să ateste identitatea și calitatea acestora, inclusiv starea fitosanitară. Iar materialul săditor (copaci, răsad de legume/fructe) se comercializează etichetat unitar sau în snopi, în baza certificatului de valoare biologică.
Totodată, verificați informația de pe eticheta /certificatul fitosanitar al puietului. Acesta nu trebuie să lipsească și trebuie obligatoriu să conțină informații despre specie și soi, de unde provine materialul săditor. Pentru a vă asigura că răsadurile au fost obținute din semințe certificate ar trebui sa le procurați de la vânzători autorizați, dar nu de pe marginea drumului.
La cumpărarea răsadului, ANSA recomandă să mai atrageți atenție ca rădăcinile să fie dezvoltate(adică să ocupe aproximativ 80-90% din substratul de cultură), înălțimea să fie de aproximativ 15-25 cm, să aibă 6-8 frunze de culoare verde închis și să nu fie afectate de boli sau dăunători.
Materialul săditor, provenit din import, se comercializează în baza Certificatului pentru materialul de înmulțire și cel săditor importat.