Acuzații la adresa PAS. Partidul Social Democrat European spune că guvernarea îi fură primarii. Iar momeala pentru trecerea dintr-un partid în altul ar fi banii pentru dezvoltarea proiectelor sociale de la sate. Acuzațiile vin după ce, săptămâna trecută, 13 primari au migrat de la PSDE la PAS. Partidul de la guvernare neagă toate acuzațiile.
„Prin proiectele de dezvoltare a localităților, inclusiv proiectul satul european, PAS exercită presiuni asupra primarilor și aleșilor partidului Social Democrat European ca să migreze la partidul de guvernare. Condiționând acordarea banilor pentru dezvoltarea localităților”,spune liderul PSDE, Ion Sula
PSDE spune că va lansa o întreagă campanie de informare despre presiunile cu care se confruntă membrii formațiunii din partea PAS. Ei vor să se plângă și la organizațiile internaționale.
„Despre aceste atacuri grave și antidemocratice ale guvernării PAS, care pun de fapt în pericol parcursul european de dezvoltare a țării. Democrația nu trebuie declarată, ci demonstrată prin acțiuni concrete”, zice liderul PSDE, Ion Sula.
Solicitată de TV8, purtătoarea de cuvânt de la PAS a calificat acuzațiile drept aberații. Reacția PSDE vine după ce, acum o săptămână, 13 primari din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, au decis să plece din partidul Social Democrat European și să adere la PAS. Cererile a acestora au fost analizate și aprobate chiar a doua zi, au declarat azi reprezentanții partidului Acțiunile și Solidaritate. La alegerile locale din toamnă, PSDE a obținut 133 de mandate de primari și peste o mie 200 de fotolii de consilieri locali și raionali.