1 decembrie 2025! Este anunțul făcut de ambasadorul României în Statele Unite. Într-un interviu pentru Digi24, Andrei Muraru a declarat că mai sunt doar doi ani până când țara noastră va putea adera la programul Visa Waiver, adică românii vor putea călători în Statele Unite fără viză. De mai mulți ani România încearcă să îndeplinească toate condițiile pentru a fi a acestui program, scrie digi24.ro
„Sigur că e un traseu lung, dar așa cum arată lucrurile în acest moment, n-avem îndoiala că nu se va întâmpla. În cazul României, anunțul ar trebui să vină undeva în februarie 2025, și intrarea ar trebui să se facă în cursul acestui an. Cred că 1 decembrie 2025, un moment simbolic pentru noi - e și momentul în care primii români pot păși în SUA fără viză”, a declarat Muraru
De menționat că România, Bulgaria și Cipru sunt singurele state membre ale UE ale căror vize nu au fost încă eliminate de către Statele Unite. În 2014, Comisia Europeană a cerut Statelor Unite să anuleze vizele pentru Croația și alte țări ale UE ai căror cetățeni trebuiau încă să aibă documentul pentru a intra în Statele Unite, invocând motivul reciprocității. Au existat chiar amenințări cu sancțiuni, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Pentru a putea scăpa de obligativitatea vizei pentru SUA, țărilor li se cere să aibă o rată de refuz de viză mai mică de 3%. Rata refuzului de viză al Croației pentru 2020 a scăzut la 2,69%, în conformitate cu cerințele. Cu toate acestea, includerea finală a unei națiuni în programul de eliminare a vizei, chiar și după îndeplinirea tuturor criteriilor, rămâne la discreția Washingtonului.
Unii aliați ai SUA și state membre UE precum România (10,14%) și Bulgaria (12,52%) avea în 2021 rate de refuz de viză cu mult peste 3%, potrivit Heritage.org.
O valoare mult mai bună de luat în considerare este rata de prelungire a vizelor, care oferă o evaluare mai clară a riscului de depășire a șederii stabilite inițial.




























































