Guvernul elvețian va găzdui în iunie o conferință de două zile la nivel înalt, care va avea ca scop obținerea păcii în Ucraina, deși Rusia a precizat că nu va participa la această inițiativă, relatează The Guardian.
Elveția a declarat în ianuarie că va găzdui un summit de pace la cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și, de atunci, a purtat discuții cu UE, cu statele membre ale G7 și cu țări precum China și India pentru a obține sprijinul acestora.
„În prezent, există suficient sprijin internațional pentru o conferință la nivel înalt pentru lansarea procesului de pace”, a transmis Consiliul Federal într-un comunicat.
Conferința va avea loc la 15-16 iunie în stațiunea Bürgenstock din cantonul Nidwalden, în afara orașului Lucerna. Aceasta va avea ca scop crearea unui cadru favorabil unei păci cuprinzătoare și durabile în Ucraina, precum și „o foaie de parcurs concretă pentru participarea Rusiei la procesul de pace”.
În timp ce Moscova a declarat că nu se opune negocierilor pentru a pune capăt războiului, oficialii ruși au declarat că nu vor lua parte la discuții în Elveția, o țară despre care consideră că a renunțat la neutralitatea sa în ceea ce privește conflictul.
Rusia, care a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, a declarat că inițiativa elvețiană este inutilă fără participarea Moscovei.
Autoritățile elvețiene nu au dezvăluit încă o listă completă a participanților.