Bagaje suspecte pe Aeroportul Internațional Chișinău. Trei cetățeni israelieni au încercat să zboare spre Tel Aviv cu pistoale pneumatice, încărcătoare și balonașe cu CO2, camuflate în valize. Obiectele interzise urmează a fi supuse expertizelor de specialitate.
Potrivit Serviciului Vamal, cazurile au avut loc în Aeroportul Internațional Chișinău, la curse cu destinație spre Tel Aviv, în ultimele 24 de ore, când funcționarii vamali în cooperare cu polițiștii de frontieră au dejucat trei tentative de trecere a frontierei cu arme pneumatice.
Astfel, în cadrul controlului asupra bagajelor de cală, camuflate printre bunuri, echipa comună a depistat obiecte din metal, asemănătoare pistoalelor, încărcătoarelor și balonașelor CO2, precum și un pachet cu bile metalice.
În prezent, investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație. Totodată, obiectele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizelor de specialitate.