Șoferul camionului implicat în accidentul de la Măgdăcești urmează a fi reținut, potrivit surselor TV8. Între timp, postul nostru televiziune a obținut imagini exclusive cu momentul impactului. Din imagini se vede cum camionul lovește cu putere microbuzul.
Lovitura a fost atât de puternică încât microbuzul cu pasageri a fost proiectat într-un gard de beton, lateral lovind și un stâlp de electricitate. Camionul a făcut una cu pământul parapetul de pe marginea drumului.
Reamintim că 16 oameni, inclusiv doi minori, au fost transportați la spital cu diferite traumatisme, în urma accidentului. La fața locului au intervenit șase ambulanțe și pompierii.
Conducătorii auto nu au avut de suferit, iar testele la alcoolemie au arătat că aceștia nu se aflau în stare de ebrietate. Pe caz a fost pornită o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Atenție! Imagini cu impact emoțional!