În cadrul ședinței de vineri, 12 aprilie, deputații au audiat raportul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru anul 2023. Potrivit documentului, anul trecut, peste 1.000 de persoane fizice s-au adresat autorității.
Potrivit datelor Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), în baza petițiilor înregistrate, în 356 de cazuri au fost demarate controale privind legalitatea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal. Datele arată că cei mai mulți petiționari au sesizat cazuri de prelucrare a datelor cu caracter personal în lipsa consimțământului sau prin intermediul sistemelor de supraveghere video / audio, precum și prelucrarea datelor cu caracter personal în mediul online și mass-media.
Totodată, anul trecut, au fost constatate 187 de cazuri de încălcare a prevederilor legale din domeniul protecției datelor cu caracter personal. În rezultat, au fost dispuse măsuri de constrângere precum suspendarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, distrugerea / ștergerea datelor cu caracter personal prelucrate cu încălcarea prevederilor legale, precum și încetarea operațiunilor.
În aceeași perioadă, au fost constatate 117 fapte contravenționale, care au fost expediate spre examinare în instanța de judecată. De asemenea, în 2023, interesele CNPDCP au fost reprezentate în instanțele de judecată în 156 de dosare. În același timp, anul trecut, a fost finalizată examinarea a 18 dosare în care hotărârile / deciziile instanțelor judecătorești au rămas definitive și irevocabile.