Vitalie Eriomenco și-a asigurat cel puțin medalia de argint la Campionatul European U-23 Din Albania în proba luptelor greco-romane. Totodată, Alexandrin Guțu va lupta pentru bronz cu un adversar din Suedia.
Vitalie Eriomenco a avut o evoluție superbă la Campionatul European U-23 din Albania în categoria de 63 de kilograme la proba greco-romane. Sportivul originar din raionul Căușeni a început cu victorii împotriva unor adversari din Armenia și Rusia, iar în semifinale l-a învins pe georgianul Romeo Beridze cu scorul de 6-3.
Eriomenco, campion mondial U-23 anul trecut în Albania se va duela în ultimul act cu o cunoștință mai veche, azerul Ziya Babashov. Va fi un prilej de revanșă pentru Vitalie Eriomenco, care a cedat anul trecut în finala Campionatului European U23 din Azerbaidjan și s-a mulțumit cu titlul de vicecampion european. Atunci favoritul gazdelor s-a impus la limită cu scorul de 3-2.
Tot la Tirana, Alexandrin Guțu va lupta pentru medalia de bronz în categoria de 77 de kilograme. Tânărul talentat al lotului național de lupte greco-romane a trecut în optimi și sferturi de adversari din Georgia și Ucraina, dar în semifinale a cedat în fața unui sportiv din Rusia.
Guțu, campion mondial U-23 anul trecut în Albania, se va duela pentru medalia de bronz cu suedezul Karl Edwin Hugo Baff, pe care îl va întâlni în premieră la un turneu internațional de asemenea anvergură. Meciurile luptătorilor moldoveni sunt programate în această seară, iar Europeanul se va încheia pe 14 martie.