Cu capcana „gura de lup” la intrare, două cazemate renovate și ziduri curățate cu cele mai revoluționare tehnologii, Cetatea Soroca își redeschide de miercuri porțile pentru vizitatori și turiști. Anterior fortăreața a fost închisă periodic pentru efectuarea mai multor lucrări interioare și exterioare, care au fost deja finalizate. În premieră, într-un turn al cetății a fost instalat un ascensor pentru persoanele cu dizabilități.
Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca, Victor Botnaru, a declarat pentru IPN că lucrările preconizate la cetate s-au finalizat în totalitate. Cu ajutorul unor tehnologii revoluționare s-au curățat zidurile cetății pe exterior și interior. Piatra era acoperită igrasie acumulată pe parcursul a zeci de ani.
„S-au amenajat două din trei cazemate (depozite). În cazul unuia rămâne să fie luată hotărârea în ce mod să fie conservat astfel încât să fie vizibil pentru vizitatori rosturile vechii zidiri. Avem amenajată o balustradă nouă. De asemenea, avem amenajată capcana „gura de lup” de la intrarea imediată lângă pragul cetății”, a explicat Victor Botnaru.
Totodată, s-au efectuat lucrări de hidroizolare și de amenajare a scurgerilor la nivelul superior și cel mediu. O altă realizare este instalarea în unul dintre turnurile cetății a ascensorului pentru persoanele cu dizabilități.
„Cetatea a prezentat dintotdeauna un interes deosebit pentru toți vizitatorii și turiștii, localnicii și cei veniți din străinătate. Îi așteptăm cu drag să vină să contemple o urmă a trecutului nostru glorios care este unicat pentru întreaga zonă de sud-est a Europei”, a declarat Victor Botnaru.
Potrivit directorului, pe 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor este planificată și redeschiderea Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca, după mai multe lucrări de reparație. Acum se pregătește expoziția cu care muzeul își va redeschide ușile pentru vizitatori.
„Punem accent pe istoria medievală a zonei Sorocăi, din care face parte o dioramă deosebită a procesului de trecere de la cetatea din bârne și pământ la cetatea din piatră. Și plus, vor fi prezentate mai multe exponate care vor trezi interesul publicului larg și a pasionaților de istoria ținutului natal”, a mai spus Victor Botnaru.
Cetatea va fi deschisă pentru vizitatori de la ora 08.30 și până la 17.30. Pentru adulți, prețul de intrare este de 30 de lei, pentru elevi – 15 lei, iar copiii de până la 7 ani intră gratuit.