Miniştrii de externe ai Uniunii Europene participă marţi la o reuniune extraordinară prin videoconferinţă, singurul punct de pe ordinea de zi fiind situaţia din Orientul Mijlociu, informează EFE și G4Media.
Convocată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, reuniunea va începe la 17:00, ora Bruxellesului, iar miniştrii europeni vor participa online într-o atmosferă în care „pare să existe o înţelegere şi o abordare comună” în încercarea de a evita o creştere a tensiunilor în Orientul Mijlociu după atacul Iranului asupra Israelului de la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat surse diplomatice.
Concret, potrivit surselor citate, Cei 27 sunt pe aceeaşi lungime de undă când vine vorba de a condamna ferm atacul iranian; de a reafirma angajamentul european faţă de securitatea Israelului; de a cere reţinere şi evitarea escaladării, precum şi de a studia noi sancţiuni privind regimul dronelor.
Monitorizarea îndeaproape a situaţiei din Fâşia Gaza şi trecerea în revistă a ultimelor concluzii susţinute de liderii europeni la summitul lor din martie cu privire la o încetare a focului şi la accesul ajutoarelor umanitare, precum şi perspectivele politice şi o soluţie cu două state vor completa subiectele aflate marţi pe agenda reuniunii, au explicat sursele citate.
Încă din vara trecută, Consiliul UE a stabilit un nou cadru pentru măsuri restrictive împotriva Teheranului ca urmare a sprijinul militar iranian pentru Rusia în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, iar de atunci UE interzice exportul din Uniune către Iran de componente utilizate în construcţia şi producţia de drone.