Mii de georgieni au protestat luni, iar parlamentarii s-au luat la bătaie, în timp ce deputaţii partidului de guvernământ au dat undă verde pentru dezbaterea unui proiect controversat de lege referitor la „agenţii străini”, criticat ca fiind de inspiraţie rusă, potrivit Reuters.
Peste 5.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa clădirii Parlamentului georgian, construit în stil sovietic, cerând guvernului să retragă legislaţia care impune organizaţiilor ce acceptă fonduri din străinătate să se înregistreze ca agenţi străini, altfel riscând să fie sancţionate cu amenzi.
Criticii georgieni cataloghează proiectul de lege drept „lege rusească”, comparându-l cu legislaţia folosită de Kremlin pentru a reprima disidenţa.
Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului, care este controlată de partidul de guvernământ Visul Georgian şi de aliaţii săi, a dat aviz pozitiv proiectului de lege, deschizând calea pentru ca acesta să fie supus marţi unei prime lecturi în plen.
Protestatarii au scandat „Ruşi! Ruşi!” în faţa cordoanelor de poliţie care le blocau accesul la Parlament, iar în apropiere au fost folosite tunuri cu apă. Un martor Reuters a văzut cum poliţia a reţinut mai mulţi demonstranţi.
„Sper că vom insista suficient de mult pentru a scoate această lege din parlament”, a declarat Tornike, un activist în vârstă de 24 de ani. „Dar dacă nu o fac, cred că trebuie să insistăm suficient de mult pentru a scăpa de acest guvern”, spune tânărul.
Preşedinta Salome Zourabichvili, un critic frecvent al partidului de guvernământ Visul Georgian, a promis sprijin pentru protestatari, deşi prerogativele sale sunt în principal ceremoniale. „Georgia nu se va preda resovietizării!”, a scris ea într-o postare pe X.