Într-o mișcare de susținere a sistemului de asistență socială din Moldova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat alocarea de fonduri financiare suplimentare, în valoare de 10,7 milioane de lei, din fondul de rezervă a Guvernului. Proiectul a fost votat de către Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței Executivului de miercuri, 17 aprilie.
Potrivit proiectului, este vorba despre acordarea ajutorului bănesc în sumă de până la 4.000 de lei per familie pentru 400 de beneficiari, în cadrul serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii.
De asemenea, proiectul prevede că vor fi angajați 150 de specialiști în domeniul protecției drepturilor copilului. Tot din acești bani vor fi remunerați și angajații structurilor teritoriale de asistență socială implicați în gestionarea crizei refugiaților și se va achita suplimentul la indemnizația lunară pentru copiii plasați în serviciile de asistență parentală profesionistă în vederea ajustării la indicatorii minimului de existență.
Conform conceptului Reformei „Restart”, treptat, până în anul 2026 inclusiv, urmează să fie angajați circa 300 de specialiști în protecția drepturilor copiilor, care vor fi detașați în primării și arondați uneia sau mai multor localități, reieșind din numărul efectiv de copii din cadrul comunităților.
Va fi remunerat, în continuare, personalul cu responsabilități în managementul crizei refugiaților, în special în afara orelor de serviciu și pe parcursul nopții – 21 angajați STAS, cărora le va fi stabilit dreptul la un spor lunar în cuantum de 1.612 lei lunar.