Pentru al treilea an consecutiv, maib susține participarea Republicii Moldova la concursul Eurovision Song Contest. Cea mai mare bancă din Moldova a decis să sprijine astfel artiștii autohtoni, să promoveze muzica de calitate, dar și cultura și tradițiile țării.
„Este o tradiție pentru maib să susțină proiectele culturale importante, iar Eurovision este una dintre cele mai bune oportunități ca Moldova să arate Uniunii Europene tot ce are mai bun în muzică. Am ascultat piesa, este una senzațională și îi dorim Nataliei succese în această competiție”.
Chiar dacă va urca pe marea scenă a Eurovisionului pentru a doua oară, reprezentanta Moldovei de anul acesta, Natalia Barbu, susține că are emoții mari pentru competiția care face o Europă întreagă să vibreze la unison. Ea va interpreta piesa In the middle.
„Mă așteaptă ceva magic, incredibil pentru că această scenă, acest concurs, în acest an este la un alt nivel, vorbim despre tehnologic și digital la un nivel extraordinar de mare și atunci eu vin și cu o poveste foarte frumoasă în jurul meu”.
Organizatorul național al concursului este Compania „TeleradioMoldova”, care desfășoară Eurovision Moldova încă din anul 2005.
„Pentru compania Teleradio Moldova este foarte important că se creează prin intermediul unor astfel de evenimente, precum Eurovision Song Contest, niște punți de colaborare și dialog eficient mai ales că în acest an am avut parte de niște parteneri de încredere, niște parteneri pe care poți să te bizui indiferent de circumstanțe și din acest motiv chiar le suntem recunoscători, au fost alături atât de Compania Teleradio Moldova, cât și de Natalia Barbu pe întreaga perioadă de pregătire”.
Natalia Barbu va ieși pe scena Eurovisionului pe șapte mai, când va avea loc prima semifinală a concursului. Iar marea finală va avea loc la 11 mai, când Moldova va concura alături de alte 14 țări. În acest an, concursul muzical va avea loc în orașul Malmo din Suedia.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.