Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat

Deputații se vor întruni săptămâna viitoare în ședință: Ordinea de zi, completată cu noi proiecte

deputați
19 aprilie 2024, ora 17:39

Biroul permanent a aprobat, astăzi, suplimentul la ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului, care urmează să se desfășoare în perioada 25 – 26 aprilie 2024.

Astfel, vor fi propuse spre adoptare inițiativa legislativă care are drept scop extinderea beneficiarilor de stagii plătite în serviciul public, documentul care prevede încadrarea în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală a refugiaților ucraineni angajați, precum și proiectul de lege care vizează modificarea unor acte normative din domeniul educației, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, deputații vor examina, în a doua lectură, modificări la Legea privind deșeurile, la Legea contabilității și raportării financiare, la Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție etc.

Pe ordinea de zi a mai fost inclusă examinarea, în mod prioritar, a proiectului de lege privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole. La fel, în prima lectură, va fi examinată inițiativa legislativă care are drept scop eficientizarea activității parcurilor industriale.

Săptămâna viitoare, deputații vor examina și ratificarea mai multor acorduri: Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”, Acordul de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Franceze cu privire la cooperarea în domeniul apărării, Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru Proiectul „Locuințe publice III”.

De asemenea, la următoarele ședințe în plen ale Parlamentului vor fi audiate Raportul de activitate a Consiliului de supraveghere și dezvoltare al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2023, al Instituției Publice Companiei „Teleradio-Moldova” și Raportul privind executarea bugetului furnizorului public național de servicii media Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2023.

Joi, 25 aprilie, ședința în plen a Parlamentului va începe la ora 11:00.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente