Și-a umplut bagajul cu inele și cercei și spera să zboare spre București. Un cetățean al Indiei a fost deconspirat cu peste 1100 de articole de bijuterii nedeclarate organului vamal. Un alt străin a fost prins cu 340 de pachete de țigări în valiză.
Potrivit Poliției de Frontieră, două tentative de transportare a bijuteriilor și țigărilor, fără a fi declarate, au fost consemnate în Aeroportul Internațional Chișinău. Documentați sunt doi cetățeni străini, ambii prezentându-se pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
În primul caz este vizat un cetățean al Indiei, în vârstă de 24 de ani, identificat printre pasagerii cursei „Chișinău-București”. În cadrul controlului de specialitate, polițiștii de frontieră împreună cu funcționarii vamali au depistat în bagajul de cală 1162 de articole de bijuterii. Bunurile nu au fost declarate organului vamal.
Cel de-al doilea străin, în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat ca cetățean al României, la cursa „Chișinău-Londra”. În timpul verificărilor, echipa mixtă a depistat 340 de pachete de țigări, camuflate în bagajul de cală.
Conform procedurilor legale, bunurile au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru atragerea la răspundere a persoanelor pentru fapta comisă.