„Pe toți ne unește dragostea și mândria pentru țară” este mesajul vicepremierului Mihai Popșoi după participarea la Conveția moldo-americană, de la Washington DC. Evenimentul a ajuns la a zecea ediție.
În contextul vizitei sale la Washington, vicepremierul Republicii Moldova a participat la reuniunea diasporei moldovenești, Convenția moldo-americană (MAC10), ajunsă la cea de-a zecea ediție.
„O perioadă în care moldovenii din SUA au demonstrat unitate și perseverență, implicare și o dovadă a legăturilor noastre trainice cu SUA în plan economic, social și cultural, contribuind la dezvoltarea Republicii Moldova prin investiții, dar și transfer de experiență”, a menționat Mihai Poșoi.
Potrivit lui, sunt oameni care și-au realizat visul american, dar care nu au uitat de casă și încearcă să ajute Republica Moldova de la mii de kilometri de casă.
„Am avut deosebita plăcere să particip la Convenție și să răspund la toate întrebările oamenilor noștri de peste Ocean. Pe toți noi, ne unește, cu siguranță, dragostea și mândria pentru țară, pe care ne-o dorim cât mai dezvoltată și prosperă”, a subliniat ministrul Popșoi.
Convenția Moldo-Americană este o platformă publică pentru dialog și comunicare, care susține extinderea conexiunilor economice, culturale și politice.
Scopul principal al Convenției Moldo-Americane este de a construi o comunitate puternică și unită, capabilă să îmbunătățească viața moldovenilor din America de Nord și să ajute oamenii din Moldova în același timp. Convenția este o platformă care adună cei mai străluciți minți și inimi cele mai entuziaste ale diasporei moldovenești din America de Nord.
Convențiile anuale sunt găzduite în diferite orașe din America de Nord și fiecare dintre ele se concentrează pe mai multe teme relevante pentru nevoile mereu schimbătoare ale comunității și pentru evoluțiile din Republica Moldova.