Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Kaufland se alătură inițiativei „Moldova pentru Educație” – în modernizarea a 35 de școli /P/

PozaPrincipală
26 aprilie 2024, ora 10:00

Kaufland Moldova s-a alăturat inițiativei „Moldova pentru Educație”, lansate la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC), sub patronajul Președinției Republicii Moldova. În cadrul parteneriatului vor fi modernizare și dotate 35 de instituții din Rețeaua Școlilor Model.

Prin intermediul acestui proiect de importanță strategică pentru sistemul educațional din țară, Kaufland Moldova își reconfirmă angajamentul său de susținere a comunității în care activează prin implicare și dedicare. Începând din 2016, Kaufland a investit peste 30 de milioane de lei în proiecte de responsabilitate socială, educația fiind unul din pilonii de bază.

„Ține de responsabilitatea noastră să investim în cea mai importantă resursă a Republicii Moldova - oamenii ei. Astfel, prin intermediul proiectului „Școala Model” ne dorim să creăm un spațiu sigur, interactiv și atractiv pentru copii, unde aceștia să fie motivați, încurajați și să vină cu plăcere la școală. Prin intermediul acestui proiect vom oferi copiilor un mediu prietenos pentru încurajarea inovației și creativității -  calități care pot fi extrem de valoroase pentru companiile care sunt în căutarea viitorilor angajați. Noi suntem siguri că doar prin implicare putem face diferența”, a menționat Dona Răpciugă, Director Executiv Kaufland Moldova.

Conform rezultatului testului PISA (Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor), fiecare al doilea elev din Republica Moldova nu atinge nivelul minim de competențe la citire, lectură, matematică sau științe. Circa 15 mii de copii, în fiecare an, nu-și ating potențialul. În contextul acestor constatări, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova își propune crearea unei rețele de școli model, câte una în fiecare raion, pentru a garanta accesul la educație de calitate.

„Este nevoie de o comunitate sănătoasă și implicată pentru a crește un copil. Noi credem că rolul nostru este de a fortifica aceste eforturi și de a ne uni forțele, ca să construim un proiect de țară. Acest parteneriat este o investiție pe termen lung în educație, în viitorul copiilor, în viitorii angajați și cercetători. Facem acest efort pentru că avem toată încrederea că în pofida tuturor provocărilor și dificultăților putem avea un sistem de educație performant”, a menționat Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării (MEC).

Rețeaua Școlilor Model va beneficia de finanțare în valoare totală de peste 17 milioane de lei din partea a 11 companii private din Republica Moldova. Resursele vor fi alocate pentru dotarea sălilor de studii, laboratoarelor, bibliotecilor școlare, sălilor de sport, dar și construcției de sere pentru lecțiile de biologie, achiziționarea și instalarea echipamentelor pentru rețeaua de Internet, bibliotecilor digitale etc.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 9 de magazine în Republica Moldova.

Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus. 

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Trafic restricționat în centrul Chișinăului de Ziua Vinului: Cum va circula transportul public
Trafic restricționat în centrul Chișinăului de Ziua Vinului: Cum va circula transportul public

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente